„Am fost sunat de la Jandarmerie duminică seară, să mă întrebe unde sunt şi ce fac. Eram acasă, mă uitam la televizor”, a spus Gheorghe Mustaţă, care a precizat că luni dimineaţă va trimite un comunicat Jandarmeriei că suporterii Stelei nu participă la violenţe.
Galeriile echipelor Steaua şi Dinamo au fost acuzate că au provocat actele de huliganism din Capitală, din timpul weekendului.
Printre cei prezenţi la proteste s-a numărat şi liderul galeriei dinamoviste, Elias Bucurică. Acesta are interdicţie pe stadioane, iar în piaţa universităţii s-a aflat în fruntea unui grup de persoane, care par a fi membri ai galeriei Dinamo.