Potrivit ministrului Internelor, generalul Gavrilă Pop a fost înlocuit din cauza managementului defectuos. Ministrul Mircea Duşa a anunţat că Gavrilă Pop se va întoarce la Şcoala de Jandarmerie.
„Astăzi la MAI am avut organizate mai multe şedinţe. Am dispus mai multe controale la IPJ Arad, IPJ Timiş, IPJ Ilfov şi în alte judeţe. În urma acestor controale, pe baza notelor întocmite, am apreciat că în unele judeţe activitatea de conducere este necorespunzătoare, am şi dispus măsuri de cercetare prealabilă a persoanelor care au încălcat legea. Am dispus înlocuirea inspectorilor şefi de la acele judeţe. De asemenea, în cursul săptămânii trecute a fost schimbat şi inspectorul general al IGSU. Urmează ca astăzi să operăm şi modificări la conducerea Jandarmeriei Române, inspectorat pentru care am considerat că este nevoie de un suflu nou şi că e nevoie de o înlocuire. Sunt mai multe nereguli constatate. Deciziile sunt luate după constatarea unor nereguli. Domnul general Pop era împuternicit la conducerea acestui inspectorat este directorul general al Şcolii de Jandarmerie. Se va întoarce la Şcoala de Jandarmerie. Până la organizarea examenului vom împuternici o nouă persoană la conducerea Jandarmeriei. Va fi înlocuit cu Mircea Olaru, şef al IPJ Galaţi”, a anunţat Mircea Duşa.
General maior dr. Gavrilă POP fusese împuternicit în mai 2012 în funcţia de inspector general al Jandarmeriei
Române.