Şeful misiunii diplomatice române la Kabul, salvat de forţele afgane în timpul atacului terorist

Un atac sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc, luni seară, în capitala afgană Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani.
Filip Stan
03 sept. 2019, 19:21
Şeful misiunii diplomatice române la Kabul, salvat de forţele afgane în timpul atacului terorist

16 oameni au murit, iar circa 120 de persoane au fost rănite. De asemenea, un angajat al Ambasadei României în Afganistan a murit, iar un coleg de-al său a fost rănit. Acesta urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate.

Românul ucis a luptat împotriva talibanilor, reușind să-i păstreze o perioadă la distanță.

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a spus marți seară că echipa Ambasadei României de la Kabul era formată din 12 persoane și că toți aceștia vor fi aduși în țară, deoarece clădirea reprezentanței române a fost distrusă în proporție de 80%.

Radu-Nicolae Gîmbuțan, însărcinat cu afaceri al Ambasadei, care este de altfel șeful misiunii diplomatice, a fost escortat de forțele afgane în timpul atacului terorist, potrivit unei imagini postate pe Twitter de agenția afgană de știri Pajhwok. El a fost dus în siguranță într-o bază militară din apropiere.

Un atentat sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc azi noapte în Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad.

Explozia, care a afectat o arie mare, a avut loc imediat după ce Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, a anunțat că Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani.

16 oameni au murit și alți 119 au fost răniți în urma exploziei unui vehicul și a atacului susținut timp de câteva ore asupra unei clădiri folosite de organizațiile internaționale.

Este vorba, mai exact, despre un tractor încărcat cu explozibili ce a fost detonat lângă clădirea în care își are sediul și reprezentanța diplomatică a României. Şoferul a murit pe loc, în timp ce alţi talibani au pătruns în complex şi au deschis focul la întâmplare.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Boala de care suferă Călin Georgescu. Gigi Becali aruncă bomba: O boală pe care secolul nostru...
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Facturi și vouchere la energie. Care români vor plăti mai puțin
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea în România. Regulă nouă dacă ai permis de conducere categoria B
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa