Şeful OMS cere sprijin internaţional pentru combaterea epidemiei de Ebola

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut apel luni la unitate în faţa epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo, în care aproape 1.200 de persoane au murit din luna august anul trecut, numind virusul "inamicul public numărul unu", relatează AFP.
Filip Stan
20 mai 2019, 13:54
Şeful OMS cere sprijin internaţional pentru combaterea epidemiei de Ebola

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus a vorbit cu ocazia deschiderii celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a OMS, organism decizional suprem al acestei agenţii specializate a ONU.

„M-am întâlnit cu preşedintele RDCongo şi cu oficiali ai opoziţiei şi am discutat toate măsurile care trebuie puse în aplicare pentru a lupta împotriva acestei epidemii, deoarece Ebola nu face discriminare, Ebola este inamicul public numărul unu”, a spus Tedros.

„Dacă nu ne unim pentru a pune capăt acestui focar, riscăm să se răspândească, să ne coste mult mai mult şi să fie şi mai agresiv”, a adăugat el.

Actuala epidemie de febră hemoragică Ebola, declarată în luna august în provinciile Kivu de Nord şi Ituri (estul ţării), este a zecea şi cea mai gravă înregistrată pe teritoriul congolez din 1976. Ea este a doua cea mai gravă după cea din Africa de Vest din perioada 2014-2016 (peste 11.000 de morţi în Guineea, Sierra Leone şi Liberia).

De la începutul epidemiei, au fost înregistrate 1.160 de decese la 1.760 de cazuri confirmate şi probabile, potrivit OMS.

Până în prezent, acest focar nu s-a răspândit dincolo de cele două provincii, însă „riscul propagării rămâne foarte mare”, a avertizat şeful OMS. Numărul de cazuri noi a crescut brusc în ultimele săptămâni.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Scărlătescu a răbufnit după declaraţia Doinei Teodoru despre despărţire! Nu s-a putut abţine şi...
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Aberația din legea RCA. Ce pățești când îți cumperi mașină
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Alerte meteo ANM cod galben și cod portocaliu în toată țara. Vreme deosebit de rece, vânt, brumă şi îngheţ la sol
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu