Şeful ONU ne avertizează că urmează timpuri de coşmar. „O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”

Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei.
Daniel Spătaru
21 sept. 2022, 08:33
Şeful ONU ne avertizează că urmează timpuri de coşmar.

„Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde”, şi cu toate acestea „suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială”, a remarcat Antonio Guterres în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU.

Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre„, a subliniat el. „Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont„, a atenţionat secretarul general al ONU.

În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este „paralizată”, a denunţat acesta, evocând „ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud”.

Citeşte şi New York Times: Vladimir Putin se pregăteşte să escaladeze războiul! Printre opţiuni, mobilizare generală în Rusia, atacarea României şi Poloniei şi bombardamente nucleare în Marea Neagră

Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice„, a explicat Guterres, insistând că „nu putem continua aşa”.

„Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre”, a constatat secretarul general al ONU, avertizând că „nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o ‘coaliţie a celor doritori ‘ ”. ”Avem nevoie de o coaliţie a lumii”, a conchis Antonio Guterres, citat de Yahoo News.

Citeşte şi Românul care luptă în Legiunea Străină din Ucraina: „Acesta nu este un război corect, când o armată luptă împotriva civililor. Dacă Ucraina este cucerită, următoarea poate fi România”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație