Şeful RATB a fost demis, deoarece a investit prost banii regiei

Şeful Regiei Autonome de Transport Bucureşti a fost demis, astăzi. El nu mai deţine funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Regiei, dar rămâne în continuare directorul ei. Decizia a fost luată de consilierii municipali care îl acuză pe oficial că a investit prost banii RATB. În plus, lui Adrian Criţ i se reproşează că nu a gestionat corect greva şoferilor din acest an.
Romania TV
08 nov. 2011, 17:53
Şeful RATB a fost demis, deoarece a investit prost banii regiei

„Am aflat cu surprindere despre decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a mă înlocui din funcţie, până la această oră nefiindu-mi comunicate oficial şi motivele. Nu mă voi lansa într-o controversă, deoarece, în cazul meu, rezultatele, îmbunătăţirile în ce priveşte transportul din Bucureşti se văd, circulă în faţa dumneavoastră”, a spus Adrian Criţ, citat într-un comunicat de marţi al RATB, transmis de MEDIAFAX.

El a precizat că decizia CGMB nu a fost una tipic managerială, legată de rezultate sub aşteptări. „Modul de acţiune şi lipsa de comunicare, vădite în acest caz, mă duc cu gândul la practici dintr-o altă epocă, de care credeam că am scăpat”, a mai spus Adrian Criţ.

Directorul general al RATB a precizat că în numai un an şi jumătate a adus schimbări importante în structura regiei, respectiv a redus posturile de conducere şi a restructurat zonele ineficiente, având acum cu circa 700 de salariaţi mai puţini.

„Am luat măsuri dure de stopare a furturilor de orice fel din regie şi am aplicat sancţiuni la fel de dure angajaţilor care nu-şi respectă sarcinile. În acelaşi timp, am iniţiat o serie de proiecte care să îmbunătăţească transportul public, prin modernizări la nivelul parcului circulant şi introducerea unor sisteme moderne de plată şi monitorizare. Poate cel mai important pas, cel mai recent, a fost legat de iniţiativa de a extinde reţeaua de transport public în cartierele rezidenţiale cele mai noi şi în Ilfov”, a mai spus Adrian Criţ.

El a făcut referire şi la introducerea traseelor de noapte în Capitala, proiectul Bucharest City Tour, destinat celor care vor să viziteze cele mai importante puncte ale oraşului, dar şi la turismul ecumenic, despre care spune că au fost foarte bine primite de cetăţeni şi de turiştii străini.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmlă cu vârsta de pensionare, în 2025
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație