Şeful SECURITĂŢII ceauşiste, generalul Iulian Vlad, RUPE TĂCEREA. VIDEO

Generalul Iulian Vlad, fost șef al Securității Statului, s-a hotărât să vorbească, după 26 de ani de la Revoluţie, acum când dosarul ei a fost trimis către arhivă.
Iulian Tudor
29 nov. 2015, 15:32
Şeful SECURITĂŢII ceauşiste, generalul Iulian Vlad, RUPE TĂCEREA. VIDEO

În acest an, apropierea zilelor în care românii își amintesc de evenimentele din decembrie pare să fie însoțită de dezvăluiri spectaculoase. Probabil că dosarul Revoluției a fost clasat, personaje centrale ale revoluției, care au păstrat tăcerea până acum, fac dezvăluiri importante. Generalul Iulian Vlad a ieșit public, acuzând existența unei veritabile cupole oculte care ar fi confiscat și folosit revolta spontană a populației, în decembrie 1989.

Citeşte şi: DOCUMENT SECRET. Nicolae Ceauşescu ştia că va fi înlăturat de la putere şi OMORÂT

Sunt emoționat pentrucă după 26 de ani de tăcere impusă, iau pentru prima oară cuvântul în public, în afara depozițiilor din procesele mele în urma cărora m-am ales cu o condamnare de 25 de ani de închisoare, din care am executat patru ani la teribila închisoare Jilava. Emoționat pentru că m-am revăzut cu vechii mei camarazi şim colaboratori. Nu suntem singurii depozitari ai adevărului. Poate că fiecare, aflându-ne în anumite poziții, poate că stăpânim mai bine adevărurile pe care le-am observat din acele poziții. E tot atât de adevărat că în ceea ce mă priveşte prin natura serviciului pe care îl aveam trebuia să cunosc și ansamblul situaţiei şi trebuie să vă mărturisesc, cu modestia care se impune, că am cunoscut-o și stăpânit-o”, a declarat generalul Iulian Vlad.

Generalul colonel Iulian Vlad a condus departamentul Securității Statului între anii 1987 – 1989. Iulian Vlad a avut în mâna sa puterea de a ordona foc, în plin, în demonstranți. Cert este că nu a făcut-o, semnând astfel sfârșitul regimului Ceaușescu. Mai mult, Iulian Vlad a relatat că Elena Ceaușescu, i-ar fi ordonat, înainte de a se urca în elicopter, să dea ordinul de a se trage, în mulțime, fără milă. El nu a respectat ordinul. 

Astfel, deși a avut un rol cheie în căderea regimului și evitarea plănuitului război civil, pe 23 decembrie a fost exclus de la putere.

Spynews
„Nu am avut timp să fim iubit și iubită”. Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr. face lumină după despărțirea de fiul manelistului. Au fost împreună 9 luni și plănuiau să facă nunta anul viitor
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se căsătoresc! Horia Brenciu a spus tot!
Fanatik.ro
Mănăstirea din peșteră, locul unic aflat la o mică distanță de București, care îi fascinează pe toți cei care îi trec pragul. Se află într-o zonă superbă, iar pelerinii se pot caza aici
Capital.ro
Simona Halep, în culmea fericirii. Imaginea postată de sportivă: ,,Împlinită ești”(FOTO)
Playtech.ro
Angela Gheorghiu, UMILITĂ și HUIDUITĂ la un concert. Ce a pățit faimoasa soprană
DailyBusiness
O mare companie face concedieri masive. Va renunţa la aproximativ 30% din angajaţi!
Adevarul
Putin vrea să vină în Turcia însoțit de propriile sale avioane de luptă. Erdogan l-a refuzat
Spynews
Mai există șanse de împăcare între Yamato Zaharia și Ema Karter?! Luptătorul, dispus să accepte că ea este actriță în filmele pentru adulți
Spynews
Modul brutal în care au fost ucise Denisa și Delia, în Constanța. Ce s-a descoperit după necropsie. Cum ar fi acționat ”Șacalul”
Evz.ro
Alfred Bulai i-a șocat pe judecători. Ce se întâmplă la SNSPA
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Ultimul mesaj cutremurător lăsat de Ana-Maria, soția lui Gabriel Vasiliu de la „Puterea dragostei”, înainte să fie ucisă cu sânge rece! Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc: „Doamne ferește”
Cancan.ro
Drama prin care trece Gabriel Vasiliu după gratii, de când a auzit că soția lui a fost ucisă: 'Este distrus!'
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Germania suspendă spațiul Schengen și sporește controalele la toate frontierele terestre. Decizia este considerată „inacceptabilă” de statele europene
Capital.ro
Demisia anului la Antena 1. Părăsește trustul după 12 ani: Le doresc succes
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu pas
substantial.ro
Majorarea plafonului de impozitare pentru pensiile din domeniul de ordine și siguranță publică aprobată de guvern
MediaFlux
CUTREMUR în SUA în ALEGERILE PREZIDENȚIALE! S-a aflat după DEZBATERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...