George Maior: „Îi voi prezenta DEMISIA. Noul preşedinte să facă o evaluare şi să decidă” VIDEO

Şeful SRI, George Maior, a declarat, vineri, la Timişoara, că după instalarea noului preşedinte îi va înainta acestuia demisia din funcţie, urmând ca noul şef al statului să facă o evaluare asupra activităţii sale în fruntea serviciului şi să ia o decizie. Şeful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru. 
Filip Stan
03 oct. 2014, 11:18
George Maior:

„Eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul președinte să decidă în ceea ce privește serviciile de informații. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”, a declarat George Maior.

George Maior s-a aflat vineri la Timişoara, la Universitatea de Vest, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa. Cu această ocazie, seful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru. 

„Adesea se vehiculează, dar nu a venit niciodată dinspre mine acest lucru, tot felul de intenţii sau tot felul de prognoze în legătură cu evoluţia mea politică. Nu este cazul de aşa ceva. Nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim ministru, ba dimpotrivă, eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul preşedinte să decidă în ceea ce priveşte serviciile de informaţii„, a declarat Maior.

Directorul Serviciului Român de Informaţii a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara, rectorul instituţiei academice, Marilen Pirtea, marcând faptul că gestul reprezintă ‘o recunoaştere publică a meritelor excepţionale, a prestigiului şi a contribuţiilor majore, atât la nivel naţional cât şi internaţional, în menţinerea securităţii naţionale în fruntea unei instituţii reformatoare, neutre şi echidistantă, care luptă pentru întărirea statului de drept şi pentru securitatea cetăţeanului’.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!