Şeful Statului Major american pune frână avântului lui Zelenski: „E puţin probabil ca Ucraina să îi poată îndepărta pe ruşi din toată ţara”

Şeful statului major american, generalul Mark Milley, a estimat miercuri drept puţin probabil, cel puţin pe termen scurt, ca Ucraina să poată îndepărta militar Rusia din toate teritoriile pe care le ocupă în ţară, inclusiv din Crimeea.
Filip Stan
16 nov. 2022, 23:42
Şeful Statului Major american pune frână avântului lui Zelenski:

Potrivit CNN, Milley a declarat că Rusia ocupă acum aproximativ 20 la sută din teritoriul Ucrainei, iar teritoriile recent recucerite, Herson şi Harkov, „sunt relativ mici în comparaţie cu întregul”.

„Probabilitatea unei victorii militare ucrainene, alungarea ruşilor din toată Ucraina, inclusiv din Crimeea, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în curând nu este foarte mare din punct de vedere militar”, a declarat generalul Mike Milley într-o conferinţă de presă la Pentagon.

El a reluat, de altfel, o declaraţie pe o care o făcuse şi în urmă cu câteva zile.

Şeful Statului Major al SUA a subliniat însă că din punct de vedere politic, „ar putea exista o soluţie politică în care, din punct de vedere politic, ruşii se retrag”, a insistat Milley.

„Armata rusă suferă foarte rău. Aşa că vrei să negociezi într-un moment în care tu eşti în forţă, iar adversarul tău este căzut. Şi este posibil, poate, să existe o soluţie politică. Tot ce spun este că există o posibilitate pentru aceasta. Asta este tot ce spun”, a explicat generalul Milley.

În ultimele săptămâni, generalul american Mike Milley a pledat în discuţii interne la Casa Albă pentru negocieri între Kiev şi Moscova, pe măsură ce iarna se apropie, iar trupele în teren s-ar putea afla într-un blocaj. Dar poziţia lui Milley nu este susţinută pe scară largă de echipa de securitate naţională a preşedintelui Joe Biden, inclusiv de secretarul de stat Antony Blinken şi de consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan. Niciunul dintre ei nu crede că este momentul să se facă un efort serios pentru discuţii cu privire la Ucraina, a scris CNN citând surse de la Casa Albă. Pledoaria lui Milley pentru pace a devenit publică însă chiar în momentul în care Ucraina a recucerit oraşul Herson. În comentarii făcute miercuri la Clubul Economic din New York, Mike Milley a lăudat armata ucraineană pentru că a luptat cu Rusia până a adus-o într-un impas, dar a spus că o victorie militară categorică nu este la îndemână pentru Kiev.

Citeşte şi: Cine este românul cu cea mai mare funcţie din SUA. Îi dă raportul direct lui Trump

Cu toate aceastea, generalul Mike Milley consideră că Rusia a pierdut războiul din Ucraina din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic.

„Ruşii au eşuat de fiecare dată. Au pierdut din punct de vedere strategic, au pierdut din punct de vedere operaţional şi, repet, au pierdut din punct de vedere tactic. În ceea ce au încercat să facă au eşuat”, a declarat miercuri generalul Milley într-o conferinţă de presă comună cu secretarul apărării, Lloyd Austin, după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei. „Redefinirea strategică a obiectivelor lor, a invaziei lor ilegale, toate au eşuat, fiecare dintre ele”, a punctat generalul Milley, menţionând eşecul ruşilor de a cuceri întreaga Ucraină la începutul războiului, precum şi reorientarea lor spre regiunea Donbas şi capturarea regiunilor Zaporojie şi Herson. „Pe întreaga linie a frontului, de 900 şi ceva de kilometri, ucrainenii au obţinut succes, după succes, după succes, iar ruşii au eşuat de fiecare dată”, a spus Milley.

Pe de altă parte, generalul Mark Milley a dezvăluit că a încercat să vorbească marţi cu omologul său rus, generalul Valeri Gherasimov, după incidentul cu racheta căzută în Polonia, dar încercările sale nu au avut succes, relatează CNN.

„Personalul meu nu a reuşit să mă pună în legătură cu generalul Gherasimov”, a spus Milley.

În schimb, Milley a vorbit cu omologul său ucrainean, cu omologul său polonez şi cu alţi şefi ai apărării din Europa.

Citeşte şi: O nouă moarte misterioasă în rândul militarilor ruşi de rang înalt. Colonelul rus însărcinat cu mobilizarea trupelor s-ar fi „sinucis” împuşcându-se de cinci ori în piept

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri