Institutul american de Geologie a semnalat vineri după-amiază un seism cu magnitudinea de 6,5 pe Richter în regiunea de nord-est a Chinei.
Seismul a lovit regiunea Akto aflată în sudul provinciei Xinjian din nord-vestul Chinei, vineri dimineaţa, la ora locală 10:24, potrivit ibtimes.co.in.
Citeşte şi CUTREMUR cu magnitudine 6.1 în Japonia
Epicentrul seismului ar fi situat în apropiere de departamentul Akto, aflat la graniţele cu Kîrgîstanul şi Tadjikistanul. Seismul a fost resimţit în ambele ţări.
Potrivit măsurătorilor magnitunii seismului realizate de mai multe surse, aceasta a fost estimată între 6,5 şi 6,9. Cea de referinţă a rămas la 6,5 pe Richter.
În perioada recentă s-a produs o serie de seisme în Asia. În urmă cu câteva zile, Japonia a fost lovită de un cutremur de 7,0 pe Richter. Acum zece zile, India a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 5,0, după ce cu două zile înainte un seism puternic zguduise Filipinele şi Noua Zeelandă unde provocase un tsunami.