Semne de alarmă că urmează să faci diabet

Una din cinci persoane trecute de vârsta de 20 de ani sunt în faza de prediabet, iar majoritatea dintre ele nici măcar nu ştiu acest lucru. Din păcate, prediabetul ridică riscul de a dezvolta diabet în următorii 10 ani în majoritatea cazurilor, însă există măsuri care se pot lua, acestea vizând în special regimul alimentar, menţinerea greutăţii corporale şi mişcarea zilnică.
Alina Costache
02 oct. 2017, 17:24
Semne de alarmă că urmează să faci diabet

Prediabetul cuprinde un grup de afecţiuni premergătoare diabetului zaharat de tip 2, caracterizat prin valori ale glicemiei între cele normale şi cele caracteristice diabetului manifest. Nu are simptome şi nu poate fi diagnosticat decât prin determinarea unor analize specifice (glicemia, test de toleranţă la glucoză, hemoglobina glicozilată). Este descoperit în general la analizele de rutină, scrie doctorulzilei.ro.

Sunt predispuşi cei obezi, sedentari, hipertensivi, dislipidemici (cu valori crescute ale grăsimilor în sânge), cu diabet zaharat de tip 2 în familie, etc. Netratat, de multe ori evoluează către diabet plin, manifest, cu riscuri majore pentru sănătate. De exemplu, o glicemie de 115mg/dl, aparent normală, ignorată de pacient şi uneori chiar de medici, ascunde acest mare pericol pentru sănătate.

Atunci când diagnosticăm prediabetul, avem o mare şansă de a preveni evoluţia lui prin modificarea rapidă şi consistentă a stilului de viaţă. Efortul fizic regulat (min 4 ore pe săptămână) şi o dieta echilibrată care să favorizeze controlul greutăţii (scădere 5-10%) pot conduce la scăderea riscului de diabet cu mai mult de 50%. Aceste indicaţii pot fi personalizate în urma consultului unui specialist.

Acordă mare atenţie următoarelor 5 simptome, deoarece astfel vei putea acţiona preventiv şi vei putea ţine la distanţă mult temuta maladie a secolului 21 – diabetul:

Somnolenţa de după masă. Abia ce ai luat cina şi deja simţi că vrei să tragi un pui de somn? Trebuie să ştii că aceasta este o reacţie normală a organismului la o cantitate prea mare de carbohidraţi. Dacă întâmpini frecvent astfel de senzaţii de oboseală şi moleşeală după masă, ar putea fi un semnal de alarmă că toţi carbohidraţii ajung în fluxul sangvin ca glucoză, forţând astfel pancreasul să producă insulină. Însă, mâncând în cantităţi mari alimente bogate în carbohidraţi nu facem decât să suprasolicităm acest organ, drept urmare apare somnolenţa iar corpul este lipsit de energie.

Pentru a evita aceste situaţii este suficient să consumi alimente sănătoase precum cereale integrale, legume şi fructe, care necesită mai mult timp pentru a fi digerate iar astfel nivelul zahărului din sânge va fi stabil pentru mai mult timp. De asemenea, după masă fă o scurtă plimbare, chiar şi spălatul vaselor se pune, în loc să te aşezi pe canapea la televizor.

Poftele alimentare. Principalele categorii de alimente, dacă le putem numi aşa, de care ne e tot timpul poftă sunt: ciocolata, chips-urile şi cartofii prăjiţi. Acestea sunt pline de zahăr, sare şi grăsimi – 3 ingrediente care au gust atât de bun. E demonstrat ştiinţific că acestea dau dependenţă deoarece odată stimulează centrul de recompensare al creierului, creându-se astfel un cerc vicios: vom vrea din ce în ce mai mult şi niciodată nu va fi de ajuns.

Însă nu te gândi că doar silueta are de suferit de pe urma acestor pofte, ci şi interiorul tău se poate resimţi. Pe măsură ce îţi vei suprasolicita pancreasul să producă insulină, cu atât nivelul de glucoză din sânge va scădea şi vei resimţi o stare generală de oboseală, astfel că vei fi tentat să apelezi iarăşi la un energizant de tipul unei prăjituri sau o pungă de chips-uri pentru a-ţi recăpăta, atenţie – pe termen foarte scurt, energie pierdută.

Astfel, creierul devine dependent de aceste alimente iar tu victima perfectă pentru kilogramele în plus şi candidatul ideal pentru diabet.

În loc să dai iama la raftul de dulciuri, potoleşte-ţi poftele cu fructe în coajă lemnoasă, cum sunt migdalele, fisticul sau nucile, mănâncă un fruct proaspăt sau ronţăie un morcov. Sunt opţiuni mult mai sănătoase iar saţietatea şi energie sunt asigurate pe termen mult mai lung.

Kilograme în plus. Majoritatea persoanelor în fază de prediabet sunt supraponderale iar acest aspect al kilogramelor în plus faţă de cât ar fi normal este un factor de risc major în dezvoltarea diabetului. Încearcă să faci paşi mici pentru a obţine rezultate vizibile. Poate că dieta nu dă rezultate excelente chiar din prima lună, însă trebuie să fii perseverentă şi să îţi stabileşti obiective realiste. Nu te mai gândi că trebuie să dai jos 25 de kilograme în 2 luni pentru că acest exces ponderal cu siguranţă nu a apărut pe parcursul a doar 2 luni. Organismul are nevoie de timp pentru a percepe acţiunile care sa fac asupra lui. Studiile arată că atunci când pierdem între 5-7% din grăsimea corporală ne reducem cu peste jumătate riscul de diabet, deci ai răbdare, fii încrezătoare şi motivată că vei reuşi.

Corpul în formă de măr. Kilogramele depuse în zona abdominală sunt asociate cu rezistenţa la insulină şi prediabetul, deci dacă ai corpul în formă de măr iar grăsimea se depune în special de la talie în jos ar trebui să iei urgent măsuri. Aşa numita grăsime abdominală are mare legătură cu riscul crescut de hipertensiune arterială, boli de inimă, accident vascular cerebral şi niveluri crescute de colesterol – toţi fiind factori de risc în dezvoltarea diabetului. De asemenea, a fost observat şi un risc crescut de Alzheimer în rândul persoanelor plinuţe în zona viscerală.

Soluţia pentru a evita aceste afecţiuni este alimentaţia echilibrată, greutatea ponderală normală şi exerciţiile fizice practicate regulat.

Tensiune crescută. Hipertensiunea este cauza multor afecţiuni, printre care şi a prediabetului. Aceasta apare ca urmare a inflamaţiilor din corp, care determină îngroşarea şi vâscozitatea sângelui, ceea ce creşte riscul de formare a cheagurilor de sânge şi a fluxului sangvin defectuos către organele majore din organism.

Şi în acest caz, regimul alimentar sănătos, reducerea cantităţii de sare, mişcarea şi menţinerea greutăţii corporale sunt soluţii reale şi eficiente de evitare a apariţiei hipertensiunii arteriale.

Citeşte şi Numărul copiilor diagnosticaţi cu diabet creşte. Iată 5 semne de diabet la copii

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De la ce tensiune în sus poți face AVC. Află valorile normale, dar și cele care te trimit de urgență la medic
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul