Semne divine: Sfânta Fecioară s-a arătat într-o pădure din Columbia, în mijlocul flăcărilor

Un preot a reuşit să fotografieze imaginea Sfintei Fecioare care a apărut în mijlocul incendiului ce nu se mai stigea de câteva zile.
Sânziana Stancu
02 oct. 2015, 21:05
Semne divine: Sfânta Fecioară s-a arătat într-o pădure din Columbia, în mijlocul flăcărilor

Imaginile uluitoare cu Sfânta Fecioară în mijlocul incendiului din pădure a fost capturată de către Părintele Fabio, în pădurea din Paramillo y El Rosa, din San Sebastian, regiunea Cauca, care a fost devastată de incendii.

Sătenii sunt convinşi că acesta a fost un semn divin şi speră ca norocul să li se schimbe, iar incendiile care devastează Columbia de câtăva vreme să se stingă cât mai repede, scrie dailymail.co,uk.

„Da, este adevărat că a apărut imagine Sfintei Fecioare în mijlocul flăcătilor. Părintele Pito a fotografiat zona, dar nu şi-a dat seama că era şi imagina Sfintei Fecioare decât atunci când a privit fotografiile pe care le făcuse”, a spus un sătean.

Citeşte şi Ce nu ştiai despre Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Şase persoane au fost rănite în incendiile de pădure din Columbia, iar patru sunt date dispărute. De asemenea, incendiile au mistuit câteva sute de gospodării, iar acum oamenii au rămas sub cerul liber. Aproximativ 300 de familii se află în această situaţie, iar 250 de hectare de pădure au fost devastate de flăcări.

 

 

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Bancnotele pentru care riști să ajungi la închisoare. Mare atenție când mergi la cumpărături!
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile pe care le face toată lumea când gătește spanac
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, va fi revocat din funcție
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar