Romanii aveau obiceiul să-și împodobească locuințele cu un brad pe care îl suspendau de plafonul camerei cu vârful în jos. Această practică semnifica legătura nemijlocită dintre nemurirea sufletului și Divinitatea mereu tânără locuitoare în ceruri.
Bradul, în acest sens, era perceput ca arborele sfânt cu veșmântul mereu verde și nebiruit de „moartea” din anotimpurile reci.
Citeşte şi Trucul care te ajută să te bucuri mai mult timp de bradul de Crăciun
O simbolistică asemănătoare o avea bradul și la alte neamuri antice, în special la popoarele nordice germanice, unde era considerat ca arbore nobil, remarcându-se prin statura lui verticală, precum și prin coroana lui „neschimbată”, plină de viață.
El era perceput, totodată, ca dublul vegetal al omului, un aliat fidel în susținerea vieții (prin diferite utilizări ale lemnului său) și un loc de refugiu în caz de primejdie (prin desimea binecunoscută a pădurilor de conifere).Potrivit cercetătorilor, până în secolul al XII-lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiți.
Cu timpul, ornarea lor s-a făcut cu fructe, flori de hârtie, biscuiți, ca mai târziu, să fie decorați cu lumânări și globuri colorate.
Citeşte mai mult pe antenasatelor.ro