Proiect de lege al deputatului-mitralieră: Cei acuzaţi de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul plus 50%

Senatul a adoptat marţi, ca prim for sesizat, un proiect de lege care modifică prevederile unei legi potrivit căreia persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală în cazul în care achită integral prejudiciul, la care se adaugă 50% din suma datorată de cel în cauză.
Romania TV
29 mai 2018, 17:33
Proiect de lege al deputatului-mitralieră: Cei acuzaţi de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul plus 50%

Senatul a adoptat, marţi, ca prim for sesizat un proiect de lege care modifică prevederile unei legi potrivit căreia persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală în cazul în care achită integral prejudiciul, la care se adaugă 50% din suma datorată de cel în cauză.

Iniţiativa legislativă modifică Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi introduce patru modificări. Proiectul a fost adoptat de Senat cu 74 de voturi pentru şi 33 împotrivă.

Conform proiectului adoptat de senatori, „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărire penală”, scrie Mediafax.

Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute la articolele 8 şi 9 sunt următoarele: „a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

Iniţiativa legislativă mai introduce trei alineate noi prin care, pentru infracţiunile de evaziune fiscală menţionate mai sus, „dacă, în cursul judecăţii, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”.

De asemenea, şi în cazul în care inculpatul, în perioada procesului şi până la dispunerea unei decizii judecătoreşti, achită „integral, în termen de 1 an, prejudiciul comis prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. În caz contrar, pentru condamnat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare, se arată în textul proiectului de lege.

Dacă, tot în timpul procesului, până la „terminarea cercetării judecătoreşti”, inculpatul va acoperi, în termen de trei ani, „prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. În caz contrar, „suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”.

Senatul a votat în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor. Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București