Raport de respingere pentru Ordonanţa privind interceptările, în comisiile de specialitate din Senat

Comisiile juridică și de constituționalitate ale Senatului au respins, marți, ordonanța de urgență privind interceptările, înregistrându-se doar patru voturi "pentru", restul fiind "abțineri".
Iulian Tudor
26 apr. 2016, 16:30
Raport de respingere pentru Ordonanţa privind interceptările, în comisiile de specialitate din Senat

Raportul comisiilor pentru respingerea ordonanței urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, care este prima Cameră sesizată în acest caz.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a prezentat, în 12 aprilie, argumentele în favoarea ordonanței de urgență, menționând însă că este o soluție de etapă deoarece Guvernul nu-și permitea să creeze o ‘sincopă’. „Nu-mi face plăcere ca ministru să trebuiască să promovez o ordonanță care modifică legi organice, dar spun cu toată tăria și în fața comisiei (…) că nu aveam altă soluție. Guvernul a spus, în momentul adoptării acestei ordonanțe, că ceea ce face este să dea o soluție de etapă, deci să se asigure că România, care a investit mult în aducerea sistemului judiciar la un nivel în care urmărirea penală este una eficientă, Guvernul deci nu-și permitea să creeze o sincopă, pe de o parte. Pe de altă parte, nu se putea găsi de pe o zi pe alta nicio altă soluție„, susținea Raluca Prună la vremea respectivă.

Guvernul a adoptat în 14 martie, într-o ședință specială, ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Citeşte şi: SRI demontează toate MITURILE despre interceptări. În ce situaţii cred românii că le sunt ascultate telefoanele

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Lucrul care anunță un AVC ischemic. Trebuie să suni la Salvare dacă ai acest simptom
Capital.ro
Accident rutier! În ce stare este acum Mircea Badea. Anunţul lui Carmen Brumă
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Se lansează o nouă monedă în România. se întâmplă chiar luni, 9 septembrie
Adevarul
Serialul „Rise of Raven” despre Ioan de Hunedoara, lansat de maghiari. A fost numit „Game of Thrones” al Ungariei
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Marele secret al lui Putin. E pregătit să fugă din Rusia
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Incendiu de proporții în Maramureș. Pompierii au evacuat zeci de persoane din locuințele aflate în zona de risc
Capital.ro
Florin Piersic ne spune La Revedere! Marele actor a făcut anunțul trist: Pentru eternitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
Înjunghiere într-un hotel din vestul Germaniei după un scandal pe fondul unui zgomot excesiv
MediaFlux
DONALD TRUMP a prezentat planul de pace pentru UCRAINA. Unde va suna fostul președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...