Senat: Reprezentanţii societăţii civile în CSM nu sunt demnitari

Senatorii şi-au menţinut, luni, punctul de vedere ca reprezentanţii societăţii civile care fac parte din CSM să nu aibă calitate de demnitar, ei respingând în acest sens o cerere de reexaminare a unui proiect de lege transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.
Romania TV
08 apr. 2013, 17:30
Senat: Reprezentanţii societăţii civile în CSM nu sunt demnitari

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei fusese modificat anterior de senatori, prin introducerea unui amendament care viza modificarea unei prevederi din Legea 31/2004 privind Consiliul Superior al Magistaturii.

Potrivit unui amendament adoptat anterior în Senat, numai judecătorii şi procurorii din CSM urmau să aibă calitatea de demnitari.

Această prevedere a fost criticată de preşedintele Traian Băsescu, care s-a pronunţat pentru păstrarea textului legal actual, potrivit căruia „membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar” şi a cerut Parlamentului reexaminarea actului normativ.

Şeful statului a susţinut că, în condiţiile în care Consiliului Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, nu se justifică diferenţa de statut dintre aceştia şi ceilalţi membri ai Consiliului.

„Apreciem că statutul de demnitar nu derivă din calitatea de judecător sau procuror, ci din atribuţiile şi responsabilităţile specifice calităţii de membru al CSM. Astfel, se impune ca toţi membrii CSM să aibă acelaşi statut”, a mai arătat Băsescu în cererea de reexaminare.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei a fost dezbătut de Senat în calitate de Cameră decizională.

Liderul senatorilor PDL Cristian Rădulescu a susţinut, luni, că proiectul de lege pentru aprobarea OUG care prevede ca reprezentanţii societăţii civile care fac parte din CSM să nu aibă calitate de demnitar a fost dezbătut „cu multe vicii de procedură” şi că va fi atacat de PDL la Curtea Constituţională.

Senatorii au respins, luni, o cerere de reexaminare transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu privind un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei şi pentru modificarea Legii 31/2004 privind Consiliul Superior al Magistaturii.

„Statutul magistraţilor, aşa cum a venit el înapoi pentru reexaminare la Senat, a fost astăzi dezbătut cu multe vicii de procedură. Practic, cererea de reexaminare a fost respinsă, dar s-a introdus prin amendamente care nu mai puteau fi constituţional, în această fază, introduse. Pe de altă parte, se poate vedea cu ochiul liber că majoritatea guvernamentală nu s-a mobilizat şi a fost chiar şi tras de păr votul – 93 de voturi pentru, faţă de 95 cât ar fi trebuit”, a spus Rădulescu.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Supraviețuire miraculoasă. Călcat de tren, dar viu și nevătămat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Se dau vouchere de 20.000 de lei pentru români! Doar persoanele care au cu adevărat nevoie vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT