O campanie de colectare de cărţi pentru bibliotecile şcolare din Găgăuzia, organizată la Senat, se anunţă a fi un eşec deoarece doar 6 din cei 169 de senatori au donat cărţi.
Dezinteresul senatorilor este surprinzător chiar pentru unul dintre ei, inițiator al campaniei. „Dintre senatori, destul de puţini au adus cărţi, faţă de aşteptările pe care le aveam. Sunt convins că este vorba de comoditate mai mult, nu de altceva”, a declarat senatorul Viorel Badea, vicepreşedinte al comisiei pentru românii de pretutindeni.
Surpriza plăcută a venit însă de la funcționarii parlamentari. 20 dintre aceștia au donat zeci de volume de poezie sau proză de Rebreanu, Arghezi, Alecsandri, Slavici sau Sadoveanu.
Campania mai durează până la începutul lunii iunie. Cu o vacanță electorală prelungită, e greu de crezut însă că senatorii își vor aminti și de copiii din Moldova.