Comisia juridică a Senatului a amânat proiectul prin care preşedintele este exclus din procedura de numire a procurilor-şefi

Proiectul de modificare a statutului judecătorilor şi procurorilor, iniţiat de către Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia preşedintele şi ministrul Justiţiei sunt excluşi din procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi a procurorului general a fost amânat marţi de Comisia juridică a Senatului., din cauză că iniţiatorul a fost absent.
Alina Costache
14 mart. 2017, 04:47
Comisia juridică a Senatului a amânat proiectul prin care preşedintele este exclus din procedura de numire a procurilor-şefi

Senatorii PSD au propus, în cadrul şedinţei Comisiei Juridice, amânarea dezbaterii proiectului de lege, pentru ca preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cel care a iniţiat legea, să poată fi prezent la discuţii. De asemenea, s-a propus şi solicitarea unui nou punct de vedere din partea CSM. Solicitarea a generat un schimb de replici între putere şi opoziţie, scrie Mediafax.

„Vă propun să amânăm două săptămâni ca să fie prezent şi iniţiatorul să vedem dacă reuşeşte să ne convingă, inclusiv pe chestiunea raportării acestei propuneri la dispoziţiile constituţionale cel puţin în ceea ce îi priveşte pe procurori- poate cu ocazia aceasta aude şi cine trebuie să audă că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, ceea ce pune în discuţie dacă ministrul Justiţiei poate fi scos din această procedură atât în ceea ce priveşte numirea sau revocarea inclusiv evaluarea activităţii procurorilor”, a spus senatorul PSD Şerban Nicolae în timpul discuţiilor.

„Îi rog pe colegii noştri din Comisia Juridică să facă abstracţie că iniţiatorul vremelnic este preşedintele Senatului. Proiectul este vechi. Este un proiect din legislatura trecută. Avem avize de la toate instituţiile de la care au fost solicitate aceste avize şi nu văd necesar de ce să favorizăm astăzi un iniţiator doar pentru că numele său este Tăriceanu şi să amânăm pentru încă două săptămâni un proiect care poate fi de foarte multă vreme discutat. Niciun stat din Uniunea Europeană astăzi nu elimină instituţia preşedintelui din acest algoritm de numire a şefilor de Parchete. (…) Ar trebui să fim mult mai coerenţi în ceea ce priveşte legislaţia aceasta pe teme de justiţie sau din sistemul judiciar pentru că nu cred ne mai permitem să facem legi pentru că unui deputat sau unui senator i-a picat cu tronc sau i-a picat rău o anumită persoană care se află la conducerea unei instituţii, indiferent despre ce instituţie este vorba”, a replicat senatorul PNL Alina Gorghiu.

PNL şi USR s-au opus amânării dezbaterilor. Propunerea PSD a trecut însă, cu şase voturi „pentru” şi patru „împotrivă”.

Proiectul de lege care exclude preşedintele şi ministrul de Justiţie din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi a procurorilor-şefi a fost deja adoptat tacit de Camera Deputatilor, iar Senatul este camera decizionala.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. Trebuie să știe neapărat acest lucru, ei sunt românii care pot lua mii de lei în plus la pensie
Capital.ro
Se schimbă obligatoriu la mașină. Anunț pentru toți șoferii cu mașini diesel. Te prezinți la service
Playtech.ro
Românul care a văzut toate țările lumii: a ajuns în cele 197 de state recunoscute, dar și în țări aflate în…
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Trump a distribuit o teorie conspiraționistă despre Biden: a murit în 2020 și a fost înlocuit
wowbiz.ro
Ce spunea Teodora de la Insula iubirii despre călăul său?! Fosta concurentă a vorbit în emisiune despre relația cu Robert și calvarul prin care a trecut după despărțire. Însă a avut și cuvinte de laudă la adresa lui
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Cine uită de IPT, plătește scump. Amenzile sunt usturătoare
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Gestul care i-ar fi putut salva viața Teodorei Marcu. Cine a sunat-o fix înainte să fie împușcată MORTAL de Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilegal pentru asociația de proprietari. Românilor cu apartament la bloc NU li se poate impune să plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Pericol de prăbușire la Salina Praid! Au început evacuările din zonă. Mesaje Ro-ALERT pentur populație. Tancsoz Barna: Mergem pe precauție maximă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă țânțarii. Este o binecuvântare pe timpul verii