În prezent, senatorii lucrează trei zile în şedinţe de plen. Luni după-amiaza, marţi dimineaţa şi miercuri dimineaţa sunt programate şedintele de plen. Pentru că se apropie campania electorală, senatorii şi-au făcut deja planurile pentru un program redus, potrivit România TV.
În urma discuţiilor dintre preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi liderii de grupuri s-a stabilit ca de la începutul lunii aprilie, programul de lucru să fie redus. Şedintele de plen vor avea loc numai luni după-amiază şi marţi dimineaţă, astfel încât, de marţi de la prânz, senatorii să poată pleca în teritoriu pentru a se putea ocupa de viitoarea campanie electorală.
Potrivit unui calcul simplu, senatorii vor lucra numai 24 de ore pe săptămână în şedinţele de plen, unde, cel puţin teoretic, prezenţa este obligatorie.