Senatorul Ghişe, scos cu forţa de la Cotroceni, de la recepţia de Ziua Naţională VIDEO

Senatorul Ioan Ghişe a fost scos de către angajaţii SPP de la recepţia organizată la Palatul Cotroceni, după ce a venit îmbrăcat într-un tricou imprimat cu un mesaj antiprezidenţial.
Romania TV
29 nov. 2012, 16:20
Senatorul Ghişe, scos cu forţa de la Cotroceni, de la recepţia de Ziua Naţională VIDEO

Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat că a fost scos, joi seară, de la recepţia de la Palatul Cotroceni de Ziua Naţională, înainte de finalul evenimentului de ofiţeri SPP.

„Când am dus mâna la gât să-mi scot cravata, pentru că intenţionam să-mi scot cămaşa să arăt tricoul pe care scrie «Poporul a decis, Băsescu e demis», m-au imobilizat de braţe doi ofiţeri SPP, altul m-a împins din spate şi în zece secunde m-au scos afară, prin mulţime”, a spus Ghişe pentru Mediafax.

Senatorul PNL era singurul reprezentant al puterii care a dat curs invitaţiei de la Cotroceni.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Bogdan Oprea, a relatat punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale faţă de incident. „În timpul recepţiei, a avut loc un incident. Unul dintre invitaţii oficiali, anume domnul senator Ghişe, a încercat să-şi smulgă hainele de pe el şi să creeze scandal, motiv pentru care forţele de ordine au considerat că trebuie să-l însoţească la ieşire”, a spus Oprea precizând că Ghişe încerca să arate tricoul pe care-l avea pe el.

„Administraţia Prezidenţială consideră că românii au nevoie de unire şi nu de dezbinare, cu atât mai mult de Ziua Naţională”, a mai spus Oprea.

Prezent la recepţie, europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor a precizat că Ghişe a venit într-un tricou pe care scria „Cinci milioane l-au ales, şapte milioane l-au demis” şi pe care l-a arătat atunci când preşedintele a venit să ciocnească un pahar de şampanie cu invitaţii la recepţie.

Eu i-am zis lui Nicolae Văcăroiu: ‘Ăsta a venit să facă o provocare.’ Şi asta a făcut. Nu se face aşa ceva (…) Fiecare are libertatea de conştiinţă, de a protesta, dar nu de Ziua Naţională, nu prin efracţie. Nu în faţa ambasadorilor, nu în faţa conducătorilor cultelor religioase. Nu vii în casa omului să-l spurci”, a declarat C.V. Tudor pentru România TV.

Vadim Tudor a spus că era la circa 15 metri de Ghişe când acesta şi-a arătat tricoul în care venise la recepţie, dar a fost scos de acolo imediat de către stafful prezidenţial. „N-a apucat să mai strige”, a spus europarlamentarul.

La recepţie mai sunt prezenţi prinţesa Lia şi prinţul Paul de românia, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, Emil Boc, Sorin Oprescu şi Peter Imre. 

După ce Curtea Constituţională a decis ca în urma rezultatului referendumului Traian Băsescu să îşi reia atribuţiile, Ioan Ghişe a protestat, mai multe zile la rând, în faţa Palatului Cotroceni, apărând cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele „Poporul a decis, Băsescu e demis” şi „Popor român, eşti suveran”.

Ghişe susţinea atunci că gestul său este „simbolic”, că el este un simplu cetăţean şi că nu s-a consultat în privinţa acestei acţiuni cu colegii din PNL.

În 17 octombrie, senatorul PNL a mers la Palatul Parlamentului, unde avea loc Congresul PPE, purtând un tricou alb pe care scria: „7.403.836 romanians dismissed Băsescu” şi „The people are sovereign”.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării