Pe lângă deputatul PNL Sebastian Grapă au mai fost audiaţi deputatul PNL Mihai Donţu, Marian Rasaliu ( PSD) şi Paul Enache (PSD). Cu toţii au fost consilieri judeţeni la acea vreme.
Aristotel Căncescu, preşedinte CJ Braşov, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi instigare la tentativă la abuz în serviciu. El este acuzat că a acordat ilegal contracte firmelor Gotic şi Ramb Sistem. Potrivit procurorilor, în urma plăţilor nelegale făcute de Consiliul Judeţean Braşov către firma SC Gotic SA, a deputatului Ioan Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro. Totodată, cealaltă firmă implicată, SC Ramb Sistem, a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu a intervenit ca aceasta să obţină şi un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.