Senatul a respins cererea de reexaminare şi a adoptat legea referendumului în forma transmisă spre promulgare

Senatorii au respins, în şedinţa plenului de marţi, cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu pentru modificarea Legii referendumului, în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum, informează Agerpres.
Romania TV
03 sept. 2013, 08:56
Senatul a respins cererea de reexaminare şi a adoptat legea referendumului în forma transmisă spre promulgare

Cererea de reexaminare a fost respinsă prin adoptarea raportului întocmit de către Comisia juridică a Senatului, care propunea plenului adoptarea proiectului de lege în varianta decisă în data de 29 mai de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, şi transmisă spre promulgare preşedintelui, dar ţinându-se cont de completările formulate ulterior de către Curtea Constituţională prin decizia din 26 iunie.

Astfel, proiectul legii în forma iniţială a fost adoptat cu 94 de voturi pentru, 30 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, susţinând ca fiind oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima voinţa cetăţenilor.

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai bună făină pentru cozonac. Îl face pufos și delicios, dar puține gospodine știu să o aleagă
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
Playtech.ro
Alocaţie pentru copii 2025. Cine mai primeşte ajutorul de la stat în funcţie de...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea DECES la Spitalul Sf. Spiridon din Iași! S-a aflat despre încă un MEDIC MORT
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Secretele bunicilor pentru ouă de Paște perfecte. Trucuri simple pentru o vopsire ca la carte
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Abia acum a ieșit la iveală al patrulea deces de la spitalul Sf. Spiridon din Iași. Este vorba de o doctoriță de 56 de ani
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Alertă la un baraj din România, vechi de peste 50 de ani. Începe să cedeze betonul
MediaFlux
Avertizare ANM: azi ploi, mâine vânt, iar de Înviere se schimbă tot. Prognoza meteo pe zile până la Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți