Senatul a respins instalarea camerelor video în secţiile de votare

Plenul Senatului a respins, luni, proiectul de lege prin care urmau să fie instalate camere de supraveghere în secţiile de votare astfel încât să fie eliminate dubiile privind corectitudinea votului. Proiectul a fost iniţiat de un grup de deputaţi PDL şi ai minorităţilor naţionale şi urmează să fie trimis la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
Romania TV
17 sept. 2012, 18:41
Senatul a respins instalarea camerelor video în secţiile de votare

„În fiecare secţie de votare vor fi instalate camere de supraveghere video care vor cuprinde întreaga sală, cu exceţia interiorului cabinelor de vot”, se arată în primul articol al proiectului. Costul camerelor de supraveghere urma să fie suportat din bugetul alocat organizării fiecărui scrutin.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive a proiectului, că există un precedent în instalarea camerelor pentru supravegherea elevilor la examenul de bacalaureat, precedent care s-a dovedit de succes în prevenirea fraudelor.

„Datorită suspiciunilor care se ridică la fiecare proces de votare, instalarea acestor camere de supraveghere video ar mai diminua problemele reprezentate de furtul voturilor sau de votul multiplu”, se arată în expunere.

Senatorii nu s-au lăsat convinşi de aceste argumente preferând să valideze prin vot raportul de respingere elaborat în comisia de administraţie publică. Membrii acesteia au apreciat că subiectul camerelor ar fi trebuit inclus în Legea electorală şi reproşează iniţiatorilor faptul că nu se precizează cine stochează imaginile din secţii şi cum se respectă secretul votului.

Pe 16 iulie, PDL a cerut instalarea de camere video în toate secţiile de vot la referendum. Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că aceste solicitări ale PDL sunt fireşti şi au fost făcute şi de PSD şi PNL la precedentele alegeri. „PDL cere garanţii clare pentru respectarea legsilaţiei referitoare la referendum, că acest referendum va fi organizat în mod corect. (…) Solicitările noastre sunt foarte clare şi nu sunt noi, sunt solicitări făcute şi de PSD şi PNL acceptate la alte alegeri, sunt fireşti”, a spus Boureanu.

El a arătat că PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile de votare, precizând că în cele mai multe şcoli există camere video de la examenul de Bacalaureat, iar, acolo unde nu sunt, Guvernul USL trebuie să solicite autorităţilor locale instalarea lor.

 

 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Mutu și l-a luat asociat pe Pescobar. Sumă mare pentru o academie de fotbal
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Vești bune pentru aproape cinci milioane de seniori! Pensia medie lunară a crescut la 2.898 lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște