SENTIMENTUL de dimineaţă: Lumea intră la cumpărare pe bursă, dacă nu apar ştiri rele

Rezultatele financiare pe 2011 anunţate de Transelectrica şi Trasngaz nu sunt rele deloc, grecii îşi vor descurca problemele cu sponsorii săi europeni şi, deci, nu ar fi nici un motiv ca să nu înceapă cumpărările şi investitorii mici la Bursa din Bucureşti, crede brokerul zilei. Mai ales că vin veşti bune şi din China, care şi-a arătat disponibilitatea să contribuie cu bani la „fondul de salvare“ a Euroland.
Adrian N. Ionescu
15 feb. 2012, 07:39
SENTIMENTUL de dimineaţă: Lumea intră la cumpărare pe bursă, dacă nu apar ştiri rele

„Nu sunt motive de scădere, cel puţin deocamdată. Investitorii par în dispoziţie bună de cumpărare şi momentul pare prilenic ca şi cei care au întârziat să intre în piaţă“, a declarat, pentru RTV.NET, Adrian Ciudin, directorul de tranzacţii al firmei de brokeraj Carpatica Invest.

Lumea stă cu ochii pe anunţurile de rezultate financiare preliminare pe 2011, ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Translectrica pare să fi făcut o treabă bună cu o creşteri de profit net de aproape 100%, până la 90 de milioane de lei. Nici Transgaz nu a avut un an prea rău, cu o creştere de peste 4%, până 392 de milioane de lei.

În ciuda bâlbâielilor liderilor greci, criza datoriilor ţăriilor se îndreaptă spre rezolvare, potrivit analiştilor, mai ales că guvernatorul băncii centrale chineze a promis că se va implica în rezolvarea plănuită, prin mecansimul de stabilitate europeană, pentru criza datoriilor de la nivel european.

Nu trebuie să uităm nici  faptul că analiştii sunt mai toţi de acord că motorul creşterilor de la Bucureşti este atractivitatea dividendelor mari aşteptate de la SIF-uri şi de la FP. În plus, noul prag de deţinere maximă de acţiuni SIF (de 5%) este şi el încă mobilizator, în perspectiva adunărilor generale din primăvară.

Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), s-a menţinut, ieri, exact deasupra fostului prag de rezistenţă împotriva creşterii, de 25.000 de puncte, care are şanse să devină, astfel, suport pentru creştere  (vezi explicaţii mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce).

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

Dacă indicele BET fi se va instala stabil deasupra pragului de la 25.000 de puncte, atunci, răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de săptămâna trecută, va primi şi confirmarea finală, potrivit raportului BT Securities, cu ajutorul căruia am scris articolul „Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână“.

Totuşi, „am putea vedea vedem reacţii negative la 25.000, dar nu mai agresive de 20.000, chiar şi în scenariul optimist. Până una-alta asteptăm să vedem ce aduce această săptămână şi cum se vor raporta mai departe SIF-urile şi FP la acest nivel cheie de 25.000 de puncte“, conchide Dan Rusu.

Pragul de rezistenţă de la 25.000 de puncte reprezintă pentru Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, un punct de bifurcaţie, „graniţa dintre două scenarii“. Analistul clujean, „din precauţie“, preferă să creadă că este încă în vigoare scenariul negativ, al continuării, pe termen lung, anual, a tendinţei negative, care a caracterizat, de fapt, piaţa în ultimii doi ani.

Altfel spus, dacă BET Fi, nu va reuşi să depăşească  definitiv pragul de la 25.000, cândva în zilele sau săptămânile următoare, tendinţa principală a pieţei, cea anuală, va fi din nou cea descendentă, declanşată acum doi ani.

Dan Rusu spune că suportul cel mai solid, care se va opune eventualelor scăderi este la 20.000 de puncte. Dar nu trebuie scăpate din vedere nici celelate repere la care, fiecare investitor, în funcţie de propira toleranţă la risc, poate da ordine de „stop pierderi“, în cazul instalării unei tendinţe negative .

Astfel că este înţelept să amintim pragurilor sub care ar fi preferabil ca indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al FP, să nu coboare: mai întâi, dacă se poate, nici măcar sub 23.000 de puncte. Nu ar fi o mare tragedie, pofta de încasare a profitutilor l-ar putea trimite sub acest nivel, chiar azi.

Şi dacă ar cădea sub acest nivel, pentru zilele următoare ar mai rămâne suporturi care să se împotrivească tendinţei temporare de scădere, la 21.000 de puncte şi, în sfârşit la 20.000. Abia sub acest nivel ne putem teme că ajustarea negativă, corecţia, s-a transfosmat într-o tendinţă negativă durabilă. Sau că, aşa cum consideră raportul BT Securities, tendinţa negativă anuală nu a fost infirmată de altă corecţie, cea pozitivă, derulată din toamna anului trecut încoace.

Detaliile tehnice ale evoluţiilor pieţelor în Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Actualizările ulterioare ale articolului  sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii La 9.30, sistemul electronic al Bursei din Bucureşti stabileşte preţurile de deschidere, prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Bursele europene se deschid la ora 10. )

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre