Oprea Răducan, fost decan al Facultăţii de Drept din Galaţi a fost judecat timp de aproape un an, împreună cu fiica sa, pentru că ar fi copiat în proporţie de 90 la sută o lucrare ştiinţifică, pe care ulterior au semnat-o şi au publicat-o.
Judecătorii de la Curtea de Apel au stabilit acum şi sentinţa pentru cei doi şi au apelat la pedepsele prevăzute în Noul Cod Penal. Astfel, în premieră, Oprea Răducan a fost pedepsit cu zile de amendă. Fostul decan a primit 200 de zile de amendă, iar cum judecătorii au stabilit valoarea unei zile-amendă la 50 de lei, el are acum de plătit o amendă de 10.000 de lei. În plus, Oprea Răducan trebuie să plătească şi despăgubiri morale de 5.000 de euro autoarei pe care a copiat-o.
Instanţa a dispus şi confiscarea celor 56 de exemplare care au fost editate din cartea sa pe care a numit-o ştiinţific, deşi era copiată în cea mai mare parte.