Sentința în dosarul Colectiv a fost amânată pentru data de 12 mai

Update. Sentința în cazul Colectiv a fost amânată pentru ziua de 12 mai. Cel mai probabil judecătorii au mai avut nevoie aceste zile în plus pentru a încheia motivarea.
Filip Stan
03 mai 2022, 08:27
Sentința în dosarul Colectiv a fost amânată pentru data de 12 mai

Știre inițială

Judecătorii de la Curtea de Apel ar putea pronunța marți decizia definitivă în dosarul Colectiv.

Sentința finală în dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone, reținut vineri de DNA pe Aeroportul Otopeni într-un alt dosar, a declarat că așteaptă sentința „cu capul sus”. Pe fond, Tribunalul București l-a condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru tragedia în care au pierit 64 de persoane.

Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei în acest caz.

La dezbaterile finale, avocații inculpaților au cerut achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, considerând că procurorii ar fi greșit când au decis trimiterea judecată a clienților lor și când magistrații de la Tribunalul București au pronunțat pedepse cu executare.

Judecătorii Adina Dumitrache şi Andrei Iugan ar trebui să vină marți cu verdictul final în dosarul Colectiv. În cazul în care nu vom auzi de o nouă amânare, a patra din decembrie anul trecut, decizia ar urma să fie pronunțată, conform Codului de Procedură Penală, în ședință publică.

Piedone:  Îmi aștept sentința cu capul sus

Cristian Popescu Piedone, acum primar al Sectorului 5, a declarat, în urmă cu câteva zile, că își așteaptă sentința, orice ar fi ea, cu capul sus.

„Marți este decizia finală în dosarul Colectiv. Aștept cu demnitate sentința instanței”, a declarat Cristian Popescu Piedone vineri, după ce a fost ridicat de pe Aeroportul Otopeni şi dus la sediul DNA, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect într-un alt dosar de corupţie.

Când a fost reținut de poliție, fostul primar al sectorului 4 și actualul primar al sectorului 5 se afla într-un avion cu direcția München, care a rămas blocat pe pistă după ce la 112 s-a anunțat că aeronava „va exploda”.

Suspectat că încearcă să plece din ţară, de teama unei eventuale pedepse cu închisoarea în dosarul Colectiv, Piedone s-a apărat: „Eu nu sunt un fugar. Îmi aștept sentința cu capul sus. Puteam să fug de 1.000 de ori din țară. Probabil, la ţepele pe care le-au luat, credeau că şi Piedone fuge din ţară. Piedone nu fuge!”.

Costin Mincu, patron al clubului Colectiv: M-am împăcat cu gândul că o să merg la pușcărie

Cu mai puțin de 24 de ore până la verdictul final și definitiv, Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, iese în spațiul public cu o postare sinceră și realistă într-un moment extrem de dificil pentru el. Acesta afirmă că s-a împăcat cu gândul că va merge la pușcărie și lansează o serie de acuzații. El arată cu degetul către o conspirație între domeniul politic și presă pentru a induce publicului anumite convingeri.

”Mâine (n.r. marți) cred că aflăm decizia finală în dosarul Colectiv. De cât timp stau cu conservele în bagajele făcute, cred că au și expirat. M-am împăcat de mult timp cu gândul că o să merg la pușcărie și mă bucur că în sfârșit se termină toată așteptarea asta”, își începe Mincu postarea pe Facebook.

La pledoariile de anul trecut, DNA a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel să dea pedepse maxime pentru Piedone, pentru angajatele de la Primăria Sectorului 4, dar și pentru pompierii ISUBIF.

„Inculpatul (Piedone) a jonglat cu nerespectarea legii, iar instanța de fond a fost prea blândă. Atitudinea sa a fost sfidătoare, este departe de noțiunea de solemnitate a funcţiei. E cunoscut cu antecedente penale și a continuat să încalce legea”, a precizat procurorul de ședință în sala de judecată.

Cristian Popescu Piedone este acuzat că a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru SC Colectiv Club SRL, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

De anul trecut se așteaptă verdicul final în dosarul Colectiv. La acea vreme, judecătoarea Adina Dumitrache a anunțat că este nevoie de un complet de divergenţă, întrucât ea şi judecătorul Andrei Iugan au opinii „definitiv ireconciliabile” în privinţa schimbării încadrării juridice a faptelor de care sunt acuzaţi funcţionarii publici.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

  • Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  • cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Reamintim că 65 de oameni au murit, iar alţi 146 au fost mutilaţi pe viaţă, în urma incendiului produs, în seara de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din Bucureşti.

Citește și Cristian Popescu Piedone și-a delegat atribuțiile de primar. Marţi află dacă merge sau nu la închisoare în dosarul Colectiv

Citește și Dosarul Colectiv. Curtea de Apel a amânat din nou sentinţa definitivă. Cristian Popescu-Piedone a luat 8 ani şi 6 luni în primă instanţă

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Bomba finalului de an: Jador va deveni tată! Oana Ciocan va naște un băiețel în 2025. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Gigi Becali tocmai a detonat România: De ce nu e arestat?
Playtech.ro
Rezultate LOTO 19 decembrie 2024. Numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Gigi Becali a venit la Parlament și a anunțat senin că are cuțit în mașină
wowbiz.ro
Reacția lui Jador după ce s-a aflat că Oana Ciocan va avea un băiețel! Ce a declarat celebrul manelist? | EXCLUSIV
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Florin Salam și-a făcut „hotel de lux”. Dar ceva e ciudat aici...
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensia intră pe card într-o singură zi, mai devreme ca de obicei, în luna ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus pensionarii
Cancan.ro
Andreea Antochi, o tânără de 30 de ani, a murit în Secția de Obstetrică cu fiul pe care îl purta în pântece 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Tragedie în Nigeria: Cel puțin 35 de copii au murit într-o busculadă la un târg de Crăciun
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României