Sentinţa în dosarul Zambaccian se va da pe 30 martie

Judecătorii instanţei supreme au încheiat dezbaterile în procesul privind importul de bunuri din China, denumit dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase, soţia acestuia, Daniela, au fost deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie, sentinţa urmând a se da în 30 martie.
Romania TV
20 mart. 2012, 14:34
Sentinţa în dosarul Zambaccian se va da pe 30 martie

Completul de trei judecători al instanţei supreme a audiat pledoariile acuzării şi apărării, precum şi depoziţiile finale ale inculpaţilor din proces, potrivit Mediafax.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, judecătorilor condamnarea la pedepse cu executare în cazul fostului premier Adrian Năstase, a soţiei acestuia şi a fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu.

La rândul lor, avocaţii au încercat să demonteze fiecare dintre acuzaţiile aduse celor trei inculpaţi, linia generală a apărării fiind aceea că dosarul privind importul de bunuri din China este „un dosar făcătură” orchestrat în detaliu de către procurorii DNA. Apărătorii au indicat numeroase exemple privind contradicţii din dosar.

În final, inculpaţii au susţinut că sunt nevinovaţi, că dosarul este unul politic şi că toate probele aduse de DNA nu dovedesc niciuna dintre acuzaţiile imputate lor.

În 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe fostul premier PSD Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, pe soţia acestuia, Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, şi pe fostul inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de prim-ministru – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Iniţial, Adrian Năstase a mai fost trimis în judecată în acest dosar în 13 noiembrie 2006. Ulterior, în 7 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie a cauzei, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că Adrian Năstase beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost prim-ministru. Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată), care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de Năstase în acest dosar.

Potrivit interpretării date de Curtea Constituţională unor prevederi din Legea răspunderii ministeriale, procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor în funcţie trebuie extinsă şi la nivelul foştilor miniştri pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Astfel, procurorii anticorupţie au trebuit să reia procedurile în acest caz, deferit justiţiei apoi în 5 mai 2010.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte