Sentinţă neaşteptată pentru firma care a pus pe piaţă medicamentul pentru slăbit ce a omorât peste 500 de oameni. A scăpat doar cu amendă

Firma franceză Servier a primit amendă pentru vânzarea medicamentului Mediator, un medicament pentru slăbit care ar fi cauzat moartea a sute de oameni, relatează dpa.
Daniel Spătaru
29 mart. 2021, 23:06
Sentinţă neaşteptată pentru firma care a pus pe piaţă medicamentul pentru slăbit ce a omorât peste 500 de oameni. A scăpat doar cu amendă

Firma Servier trebuie să plătească 2,7 milioane de euro (3,17 milioane de dolari) şi a fost găsit vinovată de înşelăciune în formă agravantă, vătămare corporală prin neglijenţă şi omor, după ce a comercializat medicamentul pentru slăbit Mediator a decis luni un tribunal din Paris, citat de BBC.

Un fost manager al firmei a primit, de asemenea, o condamnare cu suspendare de patru ani. În plus, victimele vor primi în total160 de milioane de euro, reprezentând daune.

Medicamentul pentru slăbit Mediator ar fi cauzat decesul a cel puţin 500 de pacienţi, conform unui studiu realizat de departamentul pentru securitatea medicamentelor din Franţa.

Citeşte şi Un medicament anti-Covid concurează vaccinurile. Agenţia Europeană pentru Medicamente analizează Regdanvimab, un anticorp monoclonal ce reduce capacitatea virusului

De asemenea, departamentul a fost amendat cu 300.000 de euro pentru că nu a retras medicamentul de pe piaţă în timp util, deşi efectele sale adverse erau cunoscute, a decis judecătorul.

Pastilele, care nu mai sunt vândute în Franţa, ar fi afectat sistemul cardiovascular. Servier a negat întotdeauna aceste afirmaţii.

Mediator a fost lansat pe piaţă iniţial ca medicament pentru diabet, în anii ’70, dar a fost adesea prescris şi pentru cure de slăbire.

Citeşte şi Monica Tatoiu sare în apărarea medicului Flavia Groşan: „Oamenii nu pot fi tăiaţi cu foarfeca protocoalelor. Big Pharma nu vrea personalizarea tratamentelor, ci să îndoape pacienţii cu medicamente”

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri