Când a revenit în ţară, actorul nu s-a mai întors în căminul conjugal, prietenii lui preocupându-se să-i găsească o locuinţă în care are absolut toate condiţiile, scrie cancan.ro.
Deşi a trecut aproape o săptămână de la întoarcerea în Bucureşti, Magda Catone s-a arătat total indiferentă şi n-a dat nici măcar un telefon pentru a se interesa de starea lui de sănătate.
„Şerban este la el acasă, dar nu în casa în care a stat cu Magda Catone. A închiriat o vilă superbă, în care stă cu un asistent medical şi un asistent personal. Noi avem grijă să nu-i lipsească nimic. Şerban se simte foarte bine, iar divorţul continuă până la capăt. Primul lui gând, cu care a venit în ţară, este acela de a divorţa cât mai repede. Magda n-a venit la el, nu o interesează” a povestit avocatul Cătălin Dancu, cel care îl reprezintă în procesul de divorţ.