Serghei Lavrov a avut o discuţie cu mâna dreaptă a Papei Francisc. Vaticanul se oferă să faciliteze dialogul dintre Rusia şi Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a expus marți, în cadrul unei convorbiri telefonice, poziția Moscovei cu privire la conflictul din Ucraina secretarului de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, a anunțat Ministerul rus de Externe, citat de Reuters.
Filip Stan
08 mart. 2022, 19:22
Serghei Lavrov a avut o discuţie cu mâna dreaptă a Papei Francisc. Vaticanul se oferă să faciliteze dialogul dintre Rusia şi Ucraina

Parolin și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația din Ucraina, a precizat ministerul într-o declarație. Lavrov „a prezentat poziția de principiu a Rusiei cu privire la cauzele și obiectivele operațiunii militare speciale desfășurate în Ucraina”, a precizat documentul.

Ambele părți și-au exprimat speranța că o a patra rundă de discuții între Moscova și Kiev va avea loc cât mai curând posibil pentru a ajunge la un acord asupra principalelor probleme care stau la baza crizei și pentru a opri ostilitățile, a adăugat ministerul, mai scrie Reuters.

Vaticanul nu a publicat o declarație cu privire la convorbire. Ucraina a declarat că ar saluta medierea Vaticanului, iar Parolin, care se află pe locul al doilea după Papa Francisc în ierarhia Vaticanului, a declarat că este dispus să „faciliteze” dialogul”. Parolin a declarat că războiul a fost „declanșat de Rusia”. Francisc nu a acuzat încă Rusia pe nume, dar a respins implicit folosirea de către Moscova a termenului de „operațiune militară specială” pentru invazia sa în Ucraina.

Citeşte şi: Marea Britanie va interzice importurile de petrol din Rusia. Putin vrea naţionalizarea multinaţionalelor care au plecat din Rusia

Rusia se aşteaptă ca o nouă rundă de negocieri cu Ucraina să aibă loc într-un viitor „foarte, foarte apropiat”, a declarat luni la televiziunea de stat rusă negociatorul rus Leonid Sluţki, după ce o a treia rundă de discuţii s-a încheiat luni seara în Belarus.

„Următoarea rundă de negocieri, a patra, se va desfăşura în Belarus în viitorul foarte, foarte apropiat”, a spus Sluţki, adăugând că nu va menţiona deocamdată date exacte.

„Se va stabili, poate mâine”, a afirmat negociatorul rus.

Citeşte şi: Biden, anunţul care îl clatină pe Putin: interzice importul de petrol, gaze şi cărbune din Rusia

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Fostul fotbalist de la FCSB îl face praf pe Călin Georgescu: „Un debil mintal votat de 2 milioane de oameni! Asta e România”
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. I-au blocat planul cu care câștiga România: Asta-i soluția!
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Prețurile chiriilor au explodat. O garsonieră a devenit un lux
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ninge de Paște în București?! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Au deschis dosar penal. Decizia prin care l-ar putea bloca complet pe Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Conflict deschis între Romsilva și Ministerul Mediului: acuzații și pierderi financiare de 230 milioane de lei
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)