Serghei Lavrov: Detaliile operaţiunii umanitare din estul Ucrainei au fost convenite cu puterea de la Kiev

Detaliile operaţiunii umanitare din estul Ucrainei au fost convenite şi această acţiune se va desfăşura sub egida Crucii Roşii, a anunţat luni şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează ITAR-TASS, potrivit Agerpres.
Alina Costache
11 aug. 2014, 17:12

'Pot declara cu un optimism precaut că, în opinia mea, toate pretextele posibile şi imposibile au fost anulate. Sper că în cel mai scurt timp această acţiune umanitară va avea loc sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii', a declarat ministrul de externe al Rusiei.

Potrivit lui Lavrov, partea rusă a 'convenit toate detaliile cu Ucraina'.

Şeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat speranţa că 'partenerii occidentali nu vor pune beţe în roate şi se vor gândi la acei oameni care au nevoie stringentă de reluarea distribuţiei de electricitate şi apă'. Serghei Lavrov a explicat că furnizorul de ajutor umanitar va fi Rusia.

Lavrov şi-a exprimat speranţa la sprijin din partea Occidentului în această problemă. 'Sper că partenerii noştri occidentali nu vor frâna acţiunea umanitară pe care o pregătim în prezent', a declarat ministrul afacerilor externe al Rusiei.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a calificat drept 'cinism strigător la cer' refuzul liderilor occidentali de a vedea necesitatea acordării de ajutor umanitar Ucrainei. 'Dacă este adevărat cea ce a apărut în mass-media, mai exact că trei lideri (ai SUA, Germaniei şi Marii Britanii) au căzut de acord că nu este nevoie de ajutor umanitar pentru sud-estul Ucrainei, pentru că toate măsurile necesare ar fi deja întreprinse, atunci acesta este un cinism strigător la cer', a spus Serghei Lavrov.

Totodată, Lavrov a amintit că Rusia îndeamnă mereu toate părţile aflate în conflict să ia loc la masa negocierilor.





 

‘Pot declara cu un optimism precaut că, în opinia mea, toate pretextele posibile şi imposibile au fost anulate. Sper că în cel mai scurt timp această acţiune umanitară va avea loc sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii‘, a declarat ministrul de externe al Rusiei.

Potrivit lui Lavrov, partea rusă a ‘convenit toate detaliile cu Ucraina’.

Şeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat speranţa că ‘partenerii occidentali nu vor pune beţe în roate şi se vor gândi la acei oameni care au nevoie stringentă de reluarea distribuţiei de electricitate şi apă’. Serghei Lavrov a explicat că furnizorul de ajutor umanitar va fi Rusia.

Lavrov şi-a exprimat speranţa la sprijin din partea Occidentului în această problemă. ‘Sper că partenerii noştri occidentali nu vor frâna acţiunea umanitară pe care o pregătim în prezent’, a declarat ministrul afacerilor externe al Rusiei.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a calificat drept ‘cinism strigător la cer’ refuzul liderilor occidentali de a vedea necesitatea acordării de ajutor umanitar Ucrainei. ‘Dacă este adevărat cea ce a apărut în mass-media, mai exact că trei lideri (ai SUA, Germaniei şi Marii Britanii) au căzut de acord că nu este nevoie de ajutor umanitar pentru sud-estul Ucrainei, pentru că toate măsurile necesare ar fi deja întreprinse, atunci acesta este un cinism strigător la cer’, a spus Serghei Lavrov.

Totodată, Lavrov a amintit că Rusia îndeamnă mereu toate părţile aflate în conflict să ia loc la masa negocierilor.

 

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Săptămâna albă. Câteva rețete pentru perioada de trecere spre Postul Paștelui
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
România, zguduită de trei cutremure în această dimineață! Unde au fost înregistrate seismele și ce magnitudine au avut
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Un cetăţean străin a provocat distrugeri într-o sucursală bancară din București
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar