El a precizat că mai trebuie îndeplinit un pas procedural, respectiv votul în plenul Camerei.
Comisia juridică decisese, în primăvară, că Sergiu Andon (PC) nu se află în situaţie de incompatibilitate. Ulterior, Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, a solicitat, în mod ferm, Parlamentului aplicarea şi respectarea hotărârii instanţei supreme în cazul Andon.
În 3 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.
Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma căreia inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.
Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.