„Îl cunosc de 75 de ani. Am fost colegi din clasa I. El tot timpul s-a gândit la moarte. Şi in filme, de câte ori a murit? Nu au mai deschis sicriul. Nu şi-a dorit să mai fie văzut în sicriu, ci oamenii să aibă amintirea lui din filme, când era baiat frumos”, a răspuns întrebărilor reporterilor, Alexandru Fuciec.
Sergiu Nicolaescu a fost condus sâmbătă pe ultimul drum. Trupul neînsufleţit al marelui regizor a fost incinerat la crematoriul din Vitan-Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte Ion Iliescu.
Incinerarea lui Sergiu Nicolaescu nu a fost văzută cu ochi buni de toţi românii. Mai mulţi oameni erau deranjaţi de faptul că marele regizor nu a fost înmormântat creştineşte şi au huiduit-o pe soţia lui.