„Luptele vor continua, cel mai probabil, în acest an în estul Ucrainei’, a afirmat James Clapper, vorbind în fața Comisiei pentru forțele armate din Senatul SUA.
În opinia sa, negocierile privind statutul teritoriilor aflate sub controlul milițiilor separatiste se anunță a fi dificil.
Totodată, el nu a exclus în timpul apropiat o ofensivă a rebelilor asupra orașului port Mariupol, obiectiv strategic ucrainean la Marea Azov, în pofida acordurilor de pace de la Minsk, încheiate între Kiev și rebeli la 12 februarie.
Cu această ocazie, directorul serviciilor de informații ale SUA a pledat pentru livrarea de arme letale armatei ucrainene.