Serviciile secrete britanice VÂNEAZĂ PEDOFILI pe Internet

O nouă unitate a agenţiei britanice de monitorizare a comunicaţiilor (GCHQ), asociată agenţiei de luptă împotriva criminalităţii (NCA), se va specializa în lupta împotriva pedofiliei pe internet, a anunţat joi premierul britanic David Cameron, citat de France Presse, potrivit Agerpres.
Filip Stan
11 dec. 2014, 19:14
Serviciile secrete britanice VÂNEAZĂ PEDOFILI pe Internet

Obiectivul acestei noi unităţi va fi depistarea pedofililor care folosesc ‘colţuri obscure’ ale internetului pentru a comunica şi împărtăşi conţinut cu caracter pornografic, a precizat Cameron într-un discurs susţinut cu ocazia unei conferinţe consacrată luptei împotriva pedofiliei.

GCHQ depune deja de circa un deceniu eforturi pentru a-i prinde pe pedofili, dar rolul său va fi considerabil consolidat odată cu crearea acestei unităţi speciale. Ea va participa totodată la testarea unor noi metode dezvoltate de companii care operează pe internet pentru a bloca acest tip de conţinut.

Citeşte şi Propunerea legislativă privind CASTRAREA CHIMICĂ a PEDOFILILOR, dezbătută la Senat

Subliniind că au fost realizate progrese, cu ajutorul unor companii care activează în acest domeniu, în vederea blocării diseminării de imagini abuzive, Cameron a explicat că aşa-numitul ‘dark net’ (internet întunecat, n.r.), unde pedofilii şi perverşii fac schimb de imagini, neutilizând porţiunile normale de internet pe care le folosim cu toţii, reprezintă etapa următoare a problemei’.

Printre altele, şeful guvernului britanic a anunţat o modificare a legii pentru a crea un nou delict, acela legat de încurajarea copiilor de a se dezbrăca în faţa ecranelor lor sau de a trimite fotografii cu ei înşişi. ‘Dacă îi cereţi unui copil să se dezbrace şi să vă trimită o fotografie, sunteţi la fel de vinovat ca şi când aţi face acest lucru în persoană. Drept urmare schimbăm legea’, a subliniat el.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI