SEX în PENITENCIAR, în Săptămâna Mare. Deţinuţii au făcut cereri pentru CAMERA INTIMĂ VIDEO

Poftele trupeşti, mai puternice ca regulile bisericeşti. Postul nu i-a oprit pe deţinuţi să facă cereri pentru camera intimă. Unii dintre ei au făcut amor chiar şi în Săptămâna Mare. În plus şi de Paşte ei vor avea parte de momente speciale, informează România TV. Deţinuţii vor mânca miel, pască şi ouă roşii şi vor merge la slujba de Înviere.
Iulian Tudor
18 apr. 2014, 10:46
SEX în PENITENCIAR, în Săptămâna Mare. Deţinuţii au făcut cereri pentru CAMERA INTIMĂ VIDEO

Partidele de amor sunt rare în închisoare, aşa că deţinuţii nu mai ţin cont de post şi fac cereri pentru camera intimă oricând este posibil. În penitenciarul din Târgu-Jiu au fost solicitări chiar şi în Săptămâna Mare.

Ca să aibă parte de intimitate alături de soţie sau de concubină, doi deţinuţi au trebuit să se comporte exemplar după gratii aproape o jumătate de an. Postul Paştelui nu mai contează pentru deţinuţi atunci când au dreptul la o partidă de amor doar o dată la trei luni.

Nici la Timişoara deţinuţii nu au fost mai evlavioşi. De la începutul postului şi până în prezent, 43 de deţinuţi ai penitenciarului Popa Şapcă din Timişoara au avut parte de întâlniri cu partenerele la camera intimă. Doar două dintre vizite au durat 24 de ore. Restul s-au încheiat după nici două ore.

Psihologii spun că indiferent că e post, sexul cu nevestele sau soţii îi ajută pe oamenii închişi să fie conectaţi la viaţa reală.

„Nu trebuie văzut ca un lucru ieşit din comun. Este un lucru câştigat, binevenit într-o asemenea perioadă”, a declarat Mariana Cristache, psiholog.

 

Greii fotbalului, dar şi restul deţinuţilor îşi vor petrece Paştele aproape ca în familie. Ei vor mânca miel şi ouă roşii şi vor putea merge la slujba de Înviere oficiată în închisoare.

„Aceste preocupări sunt completate şi de oportunitatea ca familiile deţinuţilor să îi viziteze şi să poată să le ofere anumite cantităţi de ouă, carne, cozonac”, a precizat Ioan Bala, director Penitenciarul Popa Şapcă Timişoara.

Deţinuţii vor putea sta cu familiile în jur de o oră, de Paşte.

Citeşte şi Relu Fenechiu vrea să fie spovedit de Mitropolitul Moldovei, chiar în penitenciar

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Adevărul cumplit despre Călin Georgescu. Niciun român care l-a votat n-a știut: El era chiar...
Playtech.ro
Cine primeşte pensii duble în mai 2025? Casa de pensii a recalculat veniturile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Citate Papa Francisc: Cele mai înțelepte vorbe spuse de Suveranul Pontif
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară. S-a stins maestrul fluierului românesc: În Săptămâna Luminată, Dumnezeu l-a vrut în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Adio, 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclat în programul SGR! O nouă metodă „eco” ar urma lăsa românii fără câştigurile zilnice
MediaFlux
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta