Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor (durata cu lumină) va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.
La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Pe lângă tradiţia arderii unei buturugi sau a unui brad în cea mai lungă noapte din an nu este singurul obicei al românilor.
„Pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, românii organizează defilări de măşti în cadrul cărora se deghizează în animale (precum ursul, capra, cerbul, calul, care au o însemnătate simbolică în folclorul tradiţional) şi dansează. Bărbaţii, îmbrăcaţi în piei de animale şi cu măşti, acompaniaţi de oameni îmbrăcaţi în costume populare, străbat principalele drumuri din sate prezentând, prin dans şi muzică, ritualuri precreştine transformate în adevărate spectacole teatrale”, spun specialiştii Institutului Cultural Român.
În vechime, exista şi obiceiul ca în noaptea solstiţiului de iarnă oamenii să urce pe un deal, având în mână torţe aprinse. Aşa întâmpinau răsăritul soarelui, iar momentul se transforma într-o petrecere în jurul focului.
De asemenea, oamenii cred că în această zi nu este bine să fii singur, de aceea trebuie să te îngrijeşti să ai pe cineva alături de tine pentru a trece cu bine peste noaptea cea mai lungă.
Solstiţiul de iarnă este considerat momentul luptei între lumină şi întuneric, între bine şi rău sau între viaţă şi moarte. Din această zi, lumina biruieşte întunericul, iar zilele calendaristice devin tot mai lungi, nopţile scurtându-se proporţional. Pentru daci solstiţiul de iarnă reprezenta o luptă între lumină şi întuneric, iar ei participau la luptă de partea luminii.
Tot cu ocazia solstiţiului de iarnă, dacii sacrificau porcul, eveniment urmat de o mare sărbătoare.
Timp de cinci zile, 17-23 decembrie, la romani erau sărbătorite saturnaliile – zile de sărbătoare în onoarea zeului Saturn. Pentru vechile civilizaţii, ziua solstiţiului era ziua naşterii zeilor, când zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvântat prin renaşterea naturii. În calendarele romane, ziua de 25 decembrie era indicată drept ziua naşterii Soarelui, ajuns în imperiul roman prin pătrunderea Mithraismului oriental.
Creştinismul a adoptat această zi, considerându-o ziua naşterii Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Betleem.