Numai într-o singură zi, 17 bărbaţi beţi au fost adunaţi de pe străzile din Piteşti de către medicii de pe ambulanţă.
„Primim foarte multe solicitări. Chiar dacă apelantul a precizat faptul că persoana este în stare de ebrietate, de cele mai multe ori găsim persoane inconştiente care fie sunt în stop cardio-respirator, fie au alte afecţiuni medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.
În Moldova, bătăile şi scandalurile se ţin lanţ din cauza tulburelului. Patru tineri au ajuns înjunghiaţi la spital după ce au uitat numărul paharelor la o petrecere care a avut loc la o cabană din Suceava.
În Vaslui, numai în luna septembrie au fost 150 de scandaluri cu bătăi din cauza alcoolului. „Aceste infracţiuni se comit la nivelul judeţului Vaslui între persoane care se cunosc, dar şi pe fondul consumului de alcool”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui Mihaela Ştraub.
Şi mai grav este că zeci de şoferi urcă la volan chiar dacă au uitat numărul paharelor pe care le-au dat pe gât.