Chiar dacă, în timp, odată cu emanciparea localnicilor, numărul pelerinilor a mai scăzut, tradiția este dusă în continuare mai departe de câteva femei, care țin aprins interesul pentru acest pelerinaj. Grupul de anul acesta numără 30 de persoane, mare parte ”abonate” de mai mulți ani la acest drum istovitor, dar plin de recompense spirituale. Marea bucurie a pelerinilor este că în grup au intrat și foarte mulți copii, chiar și de 12 ani. „Sunt, în general, copiii pelerinilor care au fost în trecut pe acest drum și care, acum, din diverse motive, nu mai pot veni”, spune Ioana, care, la cei 31 de ani ai săi, este una dintre ”veteranele” grupului, cu peste 10 pelerinaje la ”activ”, potrivit VOCEA TRANSILVANIEI.
Pelerinii au pornit la primele ore ale dimineții, mergând pe E81 până în dreptul Haltei Guruslău, unde se abat de la drumul principal luând-o direct, peste deal, către Mirșid și apoi către Popeni, unde rămân peste noapte, în gospodăria unor localnici, și dorm în podul șurei, pe fân. Miercuri pornesc din nou la drum, fiind ziua în care au de parcurs cea mai mare distanță din traseu – aproximativ 60 de kilometri, înnoptând la Pustuța, în județul Cluj. După o nouă noapte dormită în podul șurei, pelerinii pornesc joii către Nicula, unde ajung în cursul după-amiezii. Rămân acolo două zile, adică în 14 și în 15 august, participând la ceremonialul religios ce are loc în fiecare an la această mare sărbătoare creștină, după care, în 17 august, pornesc pe drumul de întoarcere, pe același traseu și cu aceleași opriri.
Chiar dacă este greu și se aleg cu arsuri de la soare și cu multe bășici la picioare de la sutele de kilometri parcurși, cei care merg o dată pe acest drum se duc, de regulă, și a doua, și a treia, și a zecea oară… O fac din credință, o fac din speranța că, în schimbul sacrificiului lor, Dumnezeu le va asculta mai repede ruga.
Interzis pe vremea comuniștilor
Pelerinajul bobotanilor la Nicula nu a fost văzut cu ochi buni de comuniști, care, odată veniți la putere, în 1947, au decis să-l interzică. Obiceiul a fost reluat în jurul anului 1960, pe fondul scăderii vigilenței ”organelor de partid”. ”Nu ne puteam aduna la biserică, pentru că am fi trecut pe lângă primărie și nu ne lăsau să mergem. Așa că ne adunam în ”drumu țării” (la șosea – n.r.) și plecam de acolo, să nu ne vadă cei de la primărie”, povestesc femeile, amintindu-și că printre cei care le punea bețe-n roate pelerinilor erau, de multe ori, chiar consăteni de-ai lor, cu funcții în structurile de partid.