Pe 30 noiembrie se sărbătoreşte Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, numit și „Cel dintâi chemat”, pentru că a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat, scrie dcnews.ro.
Citeşte şi ZILE LIBERE. Ce veste, minivacanţe mai mari de Crăciun şi Revelion. Câte zile libere sunt în 2020
Potrivit tradiției, de Sfântul Andrei, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Postul negru înseamnă abţinerea de la mâncare şi de băutură, fiind vorba de o curăţare a trupului şi sufletului.
Postul negru trebuie ţinut cu milostenie, fără înjurături, invidie, duşmănie sau bârfă. Părintele Argatu spunea, în lucrările sale, că în postul negru nu trebuie să dormi pe timpul zilei.
Cei care îşi simt organismul pot să ia o bucată de anafură şi să bea puţină apă sfinţită. Dacă o persoană nu poate să ţină postul negru toată ziua, se poate opri la ora 15.00, 18.00 sau 21.00, potrivit Sfântului Părinte Ilarion Argatu.