Sfântul Gheorghe 2021. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut şi sub numele de Sân-George sau Sângeorz. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor, scrie crestinortodox.ro.
În credinţa populară, între Sân-George și Sâmedru (Sfântul Dumitru) ar exista o înțelegere cosmică. Se spune că, atunci când broaștele cânta pentru prima oară, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În dimineață zilei de Sfântul Gheorghe, bărbaţii trebuie să aşeze ramuri verzi la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Există credinţa că oamenii, vitele și semănăturile sunt protejate de forțele malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau, de asemenea, puse în hrana animalelor, crezându-se că le vor proteja de duhurile rele.
În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele de măritat priveau într-o cofa plină cu apă pentru a-şi vedea ursitul. Obiceiul privitului în cofa cu apă exista şi în cazul feciorlor. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofa cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de ei știut. La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu față iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găsea pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Exista și obiceiul ca, în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, apoi urmăreau ce fecior călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele trăiau cu convingerea că nu se vor căsători în acel an.
Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineața Sfântului Gheorghe, fetele mergeau în pădure ca să culeagă mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, existând credința că ele vor atrage pețitori bogați.
Tot în dimineaţa zilei de 23 aprilie, tinerii căutau iarba fiarelor, o plantă despre care se credea că are puterea să sfarme lacătele.