Sfântul Gheorghe nu se mai sărbătoreşte pe 23 aprilie anul acesta. Cum motivează Biserica această decizie

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, cea a Sfântului Gheorghe, să nu mai fie celebrată pe 23 aprilie, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme, ci șase zile mai târziu.
Romania TV
20 apr. 2019, 08:04
Sfântul Gheorghe nu se mai sărbătoreşte pe 23 aprilie anul acesta. Cum motivează Biserica această decizie

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujba de Sf. Gheorghe să se săvârşească luni, 29 aprilie, a doua zi de Paşti. Dacă Sf. Gheorghe cade în zile de luni, marţi sau miercuri, slujba pentru această sărbătoare se face de Florii, iar dacă pică în zilele de joi, vineri sau sâmbătă, slujba se face a doua zi de Paşti. Anul acesta, 23 aprilie este într-o zi de marţi şi ar fi trebuit ca slujba să se săvârşească de Florii însă BOR a decis altceva.

„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.

CINE A FOST SF. GHEORGHE

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) a fost un soldat roman de origine greacă și ofițer în Garda împăratului roman Dioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. În calitate de martir creștin, el a devenit mai târziu unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului și a fost în mod special venerat de cruciați. Sfântul Gheorghe este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Este considerat patron al multor țări, regiuni și orașe.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Clădirea simbol dintr-un mare oraș al României care renaște din ruine. Arhitectura spectaculoasă va atrage turiștii ca un magnet
Capital.ro
Sună finalul pentru Călin Georgescu. S-a aflat, nu mai poate nega că a primit: Încă din anii 2000...
Playtech.ro
Colţul de Rai descoperit de Dan Negru în România. Este cunoscut de prea puţini români, însă e un loc istoric
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
După taxa pe stâlp, statul introduce și taxa pe hărnicie. Cine o va plăti și cât de mare este
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Povestea dramatică a fetiței care a impresionat juriul de la Românii au talent
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Scenariu negru pentru Santorini, după ce oamenii au fugit din calea cutremurelor! Previziunile sumbre ale specialiștilor: „Un cutremur cu tsunami sau o erupție”
Cancan.ro
TOP 40 vedete surprinse în cele mai indecente poziţii! Antonia, Roxana Ionescu sau Delia şi-au mângâiat nurii şi… au făcut show total pe litoral!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Taxă în România după deces. Cine e obligat să achite 6.000 lei. Se întocmește document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Sfârșit tragic pentru o profesoară îndrăgită din Iași. "Școala a pierdut un mare OM, cu suflet de aur! Ne va lipsi în cancelarie, dar și în afara ei”
substantial.ro
Zeci de persoane afectate de toxiinfecție alimentară la Balul Însuraților din Reghin
MediaFlux
SCAD PENSIILE în ROMÂNIA! AVERTISMENT la nivel național pentru URMĂTORII ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști