Sfântul Nicolae 2021. În această zi, gospodinele merg la biserică cu diverse bucate de post care, după ce sunt sfinţite, sunt împărţite celor sărmani.
Gospodinele pot pregăti pacheţele pentru sărbătoarea Sfântului Nicolae, care să conţină diverse legume şi fructe, dulciuri de post precum biscuiţi, napolitane, dar şi bucate mai consistente precum sarmale de post, orez cu ciuperci, mazăre cu morcovi, ardei umpluţi cu orez şi ciuperci sau salată de vinete.
Citeste si Nu oferi niciodată aceste cadouri de Moş Nicolae! Aduc ghinion celor cărora le sunt dăruite
De asemenea, este bine ca, pe lângă mâncare, să se dea de pomană şi haine sau încălţăminte. Preoţii recomandă ca bucatele şi hainele să fie date celor amărâţi pentru ca sufletele celor răposaţi să se bucure de ele, şi nu apropiaţilor – vecini sau rude care nu se află la mare nevoie. În acest caz, se crede că pomana nu este primită.
Potrivit legendei lui Moş Nicolae, acesta ar fi fost episcop de Myra, recunoscut ca sfânt începând cu secolul al XVI-lea. S-a născut în jurul anului 280, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.
Se spune că sfântul a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl lor, neavând zestre să le mărite, a decis să le vândă, dar Sfântul Nicolae le-a sărit în ajutor, aruncând punguliţe cu bani în camerele fetelor. Aceste pungi au nimerit în şosetele şi încălţările fetelor, de unde tradiţia punerii de cadouri în încălţăminte. Fetele s-ar fi căsătorit la scurt timp după „vizita” Sfântului Nicolae.
O altă minune a acestui sfânt este salvarea de la naufragiu, prin rugăciune, a unor marinari. Aşa s-a ajuns ca Sfântul Nicolae să devină ocrotitorul lor. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.
Moare în jurul anului 345, în localitatea Myra (astăzi Kocademre, Turcia).