SFANTUL PANTELIMON s-a născut în anul 275 în antica cetate Nicomidia din Asia Mică, (astăzi, localitatea Ismit din Turcia), într-o familie înstărită. Tatăl său, Eustorgius, senator în Imperiul Roman, era păgân, iar mama sa, Evula, era creştină şi este pomenită în calendarul ortodox la data de 30 martie. Mama sa îl slăvea pe Hristos în secret, şi-i vorbea fiului ei despre tainele credinţei în nemurire. La naştere, el a primit numele de Pantoleon (în traducere “cel puternic în toate ca un leu”).
În copilărie, sub influenţa mamei sale, Panteleon a fost atras de învăţătura creştină. După moartea prematură a acesteia, fiul ei şi-a îndreptat atenţia asupra filozofiei. Tatăl său l-a îndrumat la şcolile de renume ale timpului şi Panteleon a terminat cu succes Şcoala de Medicină din Nicomidia. Apoi, pentru ucenicie, tânărul medic a fost încredinţat, renumitului medic Eufrosin, iar acesta l-a ajutat să-şi însuşească cele mai solide cunoştinţe în medicină. Astfel, Panteleon a devenit un medic foarte apreciat şi căutat de bolnavi.
În acelaşi timp, pentru tratamentele pe care le făcea, tânărul doctor nu accepta să primească plată. De aceea, în epocă şi-a căpătat renumele de „doctor fără de arginţi”. Pentru competenţa sa profesională, despre care se vorbea în tot ţinutul, chiar împăratul Maximilian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă) intenţiona să-l cheme la palat în calitate de medic personal.
Biserici care adăpostesc părticele din moaştele Sfântului
În Bucureşti, bisericile care se bucură de darul de a adăposti prezenţa unei părticele din Moaştele Sfântului Pantelimon, unde credincioşii vin să-i ceară ajutor Sfântului, sunt următoarele:
Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofat Udrişte, nr.3, sectorul III); Biserica Sfântul Dumitru Poştă (str. Poştei nr.2, sector I-în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58, sectorul II), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, str. Stavropoleos, nr 4, sector III, Biserica Sfântul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).
“Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a împletit credinţa cu ştiinţa , dându-i rezultate benefice şi folositoare pentru toţi cei care-l căutau. Sfântul a avut puteri miraculoase ca şi Sfântul Ilie , fiind considerat de tradiţia bisericească ca frate mai mic al acestuia. Este bine ca şi noi să urmăm sfatul Sfântului Pantelimon de a avea credinţă ca şi el în toate darurile pe care le primim de la Dumnezeu, spre a le fructifica în folosul tuturor oamenilor, spre a noastră mântuire” ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Nouă Vineri din Bucureşti.
SFANTUL PANTELIMON: Tradiţii pentru spor şi sănătate