SFANTUL SPIRIDON, tradiţii şi obiceiuri: De ce femeile nu trebuie să lucreze în această zi

SFÂNTUL SPIRIDON. Pe 12 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni şi singurul sfânt care, potrivit tradiţiei, îşi părăseşte racla pentru a veni în ajutorul oamenilor care îl cheamă prin rugăciuni.
Cristina Dinu
11 dec. 2013, 18:59
SFANTUL SPIRIDON, tradiţii şi obiceiuri: De ce femeile nu trebuie să lucreze în această zi

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, potrivit crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, Moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Spiridon pleacă din racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă prin rugăciune, cu credinţă şi dragoste. Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţăminte, nişte papuci din mătase. Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcăminte şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi „Sfântul călător”. Se spune că din când în când moaştele sale dispar din biserica din Corfu pentru scurte perioade de timp, iar când reapar sunt calde şi prăfuite, iar încălţările sunt tocite, având urme de pământ şi iarbă.

Se mai spune că Sfântul Spiridon, fiind întrebat de păgâni cum crede el că Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh sunt una şi aceeaşi fiinţă nedespărţită, a luat în mână o cărămidă, a strâns‑o şi a ieşit fum în sus, jos a curs apă, iar pământul i‑a rămas în mână. După cum cărămida e făcută din foc, apă şi pământ, ce alcătuiesc unul şi acelaşi lucru, aşa şi Dumnezeu e arătat prin cele trei feţe ale sale.

Sfântul Spiridon, odată mergând pe drum, într‑o căruţă trasă de doi cai, unul roib şi altul alb, întâlneşte nişte hoţi, care taie capetele cailor. Atunci, ca să îmbărbăteze pe un tovarăş de drum care mergea cu el, Sf. Spiridon a pus în grabă capul calului alb la calul roib şi capul calului roib la calul alb, plecând înainte. De atunci ar fi caii tărcaţi.

Din această zi brăzdează soarele la deal (se măreşte ziua).

Sf. Spiridon se ţine, întrucât el face multe minuni, şi bune şi rele. Astfel că cei ce îl ţin capătă numai bune, iar cei ce nu‑l ţin capătă minuni rele.

Sf. Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi.

De Sf. Spiridon se face agheasmă, care e bună pentru bolile primejdioase.

Sf. Spiridon e rău pentru arsuri. O femeie lucrând în această zi, s‑a aprins lampa în mână‑i şi s‑au aprins rufele de pe ea. Un om, apucându‑se să‑şi lipească casa, când arunca lut pe pereţi, cădea foc.

Sf. Spiridon poartă toate boalele. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Unde trebuie să pui termostatul pentru centrala termică. Trucul care îți scade factura la gaze sau curent, în fiecare lună
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Reguli noi pentru anvelopele de vară. Românii riscă amenzi de 8.000 de lei, din 15 aprilie 2025
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Adi Minune, concert în piscină. Imaginile spun totul despre ce s-a petrecut
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii