Bătrânul în vârstă de 77 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa din localitatea Pruni, comuna Bobâlna.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au lichidat incendiul care a cuprins întreaga casă. Din păcate, aceștia au găsit în interiorul imobilului un bărbat în vârstă de 77 ani decedat.
Sătenii ne-au povestit că bărbatul s-a dus dis-de-dimineață în târg pentru a-și cumpăra o butelie nouă. Aceasta ar fi fost, de altfel, și cauza incendiului, spun localnicii, având în vedere că au auzit mai multe bubuituri puternice în decurs de câteva minute. Când au ieșit din case pentru a vedea ce se întâmplă, imobilul bărbatului ardea ca o torță. Oamenii au încercat să stingă flăcările cu ajutorul unor găleți cu apă, însă fără succes.
O localnică susține că proprietarul casei se afla afară în momentul izbucnirii vâlvătaiei, dar a intrat în casă, cel mai probabil pentru a salva câteva dintre bunurile cuprinse de flăcări, însă nu l-a mai văzut ieșind. Speriată, femeia a sunat la 112 și a cerut ajutorul salvatorilor. Pompierii urmează să stabilească cauzele producerii incendiului. Polițiștii au deschis și ei o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs tragedia.