SFÂRŞITUL LUMII, pictat într-o biserică din România. Imagini TERIFIANTE

Biserica Sf. Nicolae din Schei, Brasov pare sa aiba ascunse pe peretii ei profetii despre sfarsitul lumii. Aici, intr-un loc ascuns privirii turistilor de peste patru decenii, se afla fresce care arata ce urmeaza sa se intample cu lumea noastra.
Alina Costache
28 dec. 2014, 14:13
SFÂRŞITUL LUMII, pictat într-o biserică din România. Imagini TERIFIANTE

Una dintre comorile ascunse de aceasta biserica este paracliserul de nord, o incapere aflata in lateralul bisericii care, prin anii ’70, a fost inchisa publicului. Este de fapt, tot o bisericuta, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Se pot vedea altarul, iconostasul impodobit cu picturi deosebite, mica turla pictata.

Frescele deteriorate sporesc farmecul, dar si misterul paraclisului. Scenele Apocalipsei, Iisus tinind sabia in gura, ochiul lui David, toate acestea sint zugravite pe peretii locasului, incurcind mintile celor ce incearca sa le desluseasca talcul. Istoria picturilor incepe cu istoria paraclisulului, pe care profesorul parinte Vasile Oltean a izbutit s-o afle, dupa o indelungata munca de cercetare. ” Iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri, s-au pus temeliile paraclisului, care s-au facut pentru treaba ispovedaniei, intru hramul Blagovestenilor Precestei, care s-au facut prin indrumarea si purtarea de grija a popei Radului, fiul popei Radu Tempea“, spune o cronica din 1733.

Citeşte şi Previziuni TERIFIANTE pentru anii următori: Ce ne aşteaptă în 2015 şi cât de periculos este 2016

O inscriptie din vechiul catastif al bisericii de la 1759 arata ca „fundator“ a fostCostanda lui Manole. „Este vorba de sotia lui Apostol Manole, vestit negustor, slujitor al voievodului Constantin Brancoveanu, care avea la Brasov un han pe actuala Strada De Mijloc“, explica parintele Oltean.

Paraclisul are doar 12,6 metri lungime, cu tot cu altar, si 4,5 metri latime, este dreptunghiular, cu bolti semicilindrice si o turla in zona centrala.

Cea mai interesanta fresca o gasim pe un contrafort. Se numeste „Roata lumii“ si „reda o scena unica a rotirii pamintului in jurul soarelui, rotatie executata de sfinti, program iconografic surprinzator si apreciat de marii specialisti in domeniu“, dupa cum marturiseste profesorul Oltean. Nu se poate sa treci pe linga aceasta pictura fara sa o remarci. Soarele, in mijlocul caruia este un triunghi echilateral care incadreaza „ochiul cel neobosit“, arunca spre Pamint raze ucigatoare.

Apocalipsa vine din cer: Viaţa de pe Terra va DISPĂREA dacă vom fi loviţi de o supernova

Este Ochiul lui David, dupa cum precizeaza profesorul, dar seamana si cu simbolul masonic. Pamintul este o sfera sustinuta de patru personaje. Doua cite doua si la poli opusi, aceste personaje au haine de aceeasi culoare. Par sa fie doi barbati si doua femei. Nu au aceeasi virsta, nici aceeasi rasa nu par sa fie. Dar cel mai ciudat lucru este pozitia lor.

Personajele incearca sa urneasca planeta, dar nu in plan orizontal, al miscarii de rotatie, ci in plan vertical, de parca ar vrea s-o dea peste cap. Daca aceasta roata a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu apocalipsa, atunci nu se poate sa nu facem legatura cu mult vehiculata teorie a inversarii polilor magnetici ai Terrei, una din spaimele care anunta sfirsitul lumii.

De unde sa fi stiut pictorul Ioan Hranite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, doua dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei? Daca exploziile solare sunt inevitabile, ciclul de 11 ani al activitatii solare incheindu-se in decembrie 2012, inversarea polilor magnetici nu reprezinta nicio amenintare.

Este un fenomen natural, vizibil deja, dar care dureaza mii de ani, deci e imperceptibil. Totusi, ramane o enigma cum de i-a trecut pictorului prin minte sa asocieze aceste doua catastrofe

Cum aşteaptă cei mai bogaţi oameni SFÂRŞITUL LUMII. IMAGINI NEMAIPOMENITE GALERIE FOTO VIDEO

 

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Cât costă tratamentul pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc! Există un singur centru, chiar în inima României
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti