Deci, ai aflat că te înșeală. Ce e de făcut? Dincolo de suferința inerentă unei descoperiri de acest fel, sunt de luar în considerare următorii pași:
Intreabă-te dacă merită
E prima dată când se îmtâmplă sau există un tipar clar în care partenerul tău tot are „scăpări”? Că ai avut un comportament nu tocmai responsabil e una și e mult diferit dacă lucrurile au intrat deja în obișnuință. Cum motivează ce s-a întâmplat? Dacă ai fi fost în situația lui/ei ce ai fi făcut? Poți înțelege ce s-a întâmplat? Ce te face să crezi că nu se va mai întâmpla? Cum era relația voastră când s-a îmtâmplat? Treceați printr-o perioadă grea sau era totul în regulă și chiar nu înțelegi ce ar fi putut determina implicarea într-o altă relație? Îi pare rău? Își asumă responsabilitatea?
Distanțează-te
Adică pune un pic de distanță între tine și el/ea. Nu o să fie ușor pentru că, în situații de acest fel, pare mai practic să mă cramponez de persoană și, respectiv de relație. Ai nevoie de distanță pentru a lua o decizie, pentru a-ți păstra demnitatea și pentru a trimite mesajul corect.Ceea ce s-a întâmplat e serios, vă afectează relația grav și, cel mai important, e nevoie de o decizie. Încearcă să te înțelegi pe tine, ceea ce simți și ce vrei să faci mai departe. Ce întrebări ai? Ce răspunsuri ar fi importante pentru tine, în așa fel încât să poți decide dacă vrei să continui relația și în ce condiții? Cu ce ai contribuit la ceea ce s-a întâmplat? Ce ai făcut altfel dacă ai fi știut că urma să te înșele?
Citeşte continuarea pe sfatulparintilor.ro