Sfaturi pentru a ţine DIABETUL sub control

Diabetul este o problemă în România unde sunt peste 1.200.000 de bolnavi, potrivit statisticilor oficiale. Din nefericire nu ştim câţi români au predispoziţie pentru această boală, adică să dezvolte diabetul în următorii 10-15 ani. Ceea ce înseamnă că nu sunt conştienţi de pericol sau că ar trebui să ia măsuri de siguranţă pentru a evita îmbolnăvirea, precum: reducerea kilogramelor în exces şi să facă mai multă mişcare.
Alina Costache
19 mart. 2015, 20:53
Sfaturi pentru a ţine DIABETUL sub control

Cei în ale căror familii există persoane care au probleme cu diabetul ar trebui să-şi schimbe stilul de viaţă astfel încât să nu-şi petreacă zilele cu medicamente şi cu teama că pot oricând dezvolta boli ale inimi, Alzheimer şi alte afecţiunii înspăimântătoare.

Iată 6 sfaturi pe care le poate aplica oricine astfel încât să ţii diabetul departe.

Diabetul poate fi ţinut sub control dacă slăbeşti
Chiar şi persoanele supraponderale au cu 70% mai puţine şanse de a dezvolta diabet în cazul în care pierd 5% din masa corporală, şi dacă nu fac mişcare. În cazul în care ai 78 de kilograme asta înseamnă aproximativ 4 kilograme.

Salata te ajută în lupta împotriva diabetului

Salata verde cu oţet înainte de o masă copioasă te ajută să ţii sub control nivelul zahărului din sânge. Într-un studiu realizat de Universitatea de stat din Arizona, s-a demonstrat că persoanele cu diabet de tip 2 care au consumat 2 linguriţe de oţet, înaintea unei mese bogate în carbohidraţi prezentau un nivel mai scăzut de zahăr în sânge. Efectul oţetului este asemănător cu cel al unor medicamente care scad glicemia.

Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte