1. Bea un pahar mare de apă rece
Poate părea un obicei ciudat la prima vedere, însă cei care l-au inclus în rutina lor îl consideră excelent. Imediat ce te dai jos din pat bea un pahar mare cu apă rece. Un pahar mare de apă va declanşa procesele mentale şi fizice şi, în plus, este primul pas în completarea necesarului zilnic de apă. Există studii care au demonstrat că un pahar de apă pe stomacul gol poate ajuta în cazul unor afecţiuni precum durerea de cap, constipaţia, surplusul de greutate.
2. Duşul şi bărbieritul
Dacă eşti genul de bărbat/femeie care preferă duşul de seară, iată câteva lucruri pe care trebuie să le iei în calcul. Duşul de dimineaţă te ajută să te trezeşti şi este primul lucru pe care atât bărbaţii, cât şi femeile ar trebui să-l facă dimineaţa. Chiar dacă eşti un zombi în primele ore ale zilei, tot poţi să te dai jos din pat şi să mergi la duş, iar până la final vei deveni mult mai alert/ă. Iar, în cazul bărbaţilor, după duş este cel mai bine să te bărbiereşti întrucât porii sunt deschişi, iar barba este mai moale, aşa că rasul este mult mai confortabil.
3. Bucură-te de linişte
Dimineţile devreme sunt caracterizate de linişte: sunetul nu există încă, iar telefonul nu sună. Bucură-te de linişte şi profită de acest timp pentru a-ţi clarifica gândurile. Roagă-te, meditează sau doar stai liniştit, toate acestea pot fi o modalitate excelentă pentru a te bucura, înainte că zgomotul zilei să-şi facă apariţia. Ieşi pe balcon şi bucură-te de cafea sau, dacă eşti o fire sportivă, fă un jogging.
Citeşte continuarea pe http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/5-obiceiuri-rele-care-iti-fac-bine/